Ați fost vreodată la pădure și în timp ce vă bucurați cu toții de o drumeție în familie, cineva se oprește și refuză să mai facă un pas? Probabil că dacă ați ieșit în natură cu copii, ați experimentat scena “copilul cu picioare de piatră”!

Dar nu prea putem să îi învinovățim pentru văicăreli. Drumețiile pot fi uneori grele, chiar și pentru adulții neantrenați.

Ca să evităm momente de frustrare pentru toți, putem să îi pregătim pe copii încet-încet pentru ieșirile pe munte.  

Am vorbit cu Ioana Ciulei, care de 25 de ani organizează tabere de copii, cum să sădim în copiii noștri dragostea pentru natură și munte.

Vezi și Reguli de siguranță pentru copilul tău. Ce trebuie să îl înveți

De la ce vârstă putem merge cu copiii pe munte?

Nu cred că există o vârstă anume de la care să începem să mergem cu copiii pe munte. Dacă părinții sunt persoane care iubesc natura și merg pe munte, probabil copilul va începe să fie plimbat încă din burta mamei. Copiii mici pot fi duși pe munte, în ture scurte, în marsupiu sau rucsac special și sunt relativ ușor de gestionat. 

Provocarea apare când mai cresc. Au nevoie să li se dea un scop atractiv ca să-și dorească să parcurgă distanța pe care le-o propunem. La vârste mici mersul pe munte are succes mai mare dacă participă mai mulți copii, cu care să interacționeze.

Cum îi motivăm să continue atunci când piciorușele sunt mici și obosesc repede?

Cel mai important lucru pentru a motiva copiii să facă orice este exemplul personal al părintelui. Dacă vrem să ducem copiii pe munte, este bine să-i ducă părinții. Acest lucru ar trebui să fie un "obicei de familie", mai ales când copilul este mic.

Trebuie să îi lăudăm pentru performanțele lor și să facem călătoria interesantă. În timpul drumeției le arătăm copacii, formele frunzelor, descoperim împreună  urme de animale, flori, ciuperci, insecte sau izvoare. Ne oprim și ascultăm păsările și poate cu timpul reușim să le identificăm după cântecul lor. 

Dacă ajungem într-un loc cu belvedere, le putem arăta și numi munții sau orașele pe care le vedem. 

Cu copiii mai mari putem verifica traseul pe hartă sau să găsim marcajele împreună. 

Câteva sfaturi privind siguranța pe munte.

Cea mai importantă informație despre "supraviețuire" este să nu se îndepărteze de adulții din grup.

Adulții trebuie să le explice că traseele sunt marcate cu semne și ei trebuie să știe care este semnul de pe traseul pe care îl urmează.

Adulții trebuie să știe foarte bine ce traseu aleg și să fie pregătiți să acorde primul ajutor și să poată transporta copiii în brațe, dacă este nevoie.

Recomand să se ia un bagaj cât mai ușor, cu haine din materiale care țin cald chiar dacă sunt ude și se usucă repede (lână). Nu se poartă haine de bumbac pe munte. Cu cât bagajul este mai greu, cu atât deplasarea se face mai lent, iar în caz de nevoie este mai greu de cărat copilul.

Nu recomand ca micuții să care rucsac mai devreme de 6-7 ani, iar atunci acesta să fie foarte ușor:  un bidon cu apă și o foiță de vânt.

Alegeți trasee adaptate vârstei copilului și nu îi supraapreciați puterile. 

În caz de pericol nu trebuie să intrăm în panică! Copilul va simți acest lucru și va rămâne cu o experiență traumatizantă. O furtună poate fi transformată într-o aventură faină, dacă nu ne pierdem cumpătul.

Așa că mergeți în ritmul copilului, faceți pauze și acordați-i timp să exploreze. Nu este o nicio tragedie dacă nu ajungeți undeva într-un anumit timp sau dacă vă  întoarceți din drum. 

Alegeți poteci cu multe stânci, bușteni, pâraie sau pajiști, pentru că varietatea peisajului îi va încânta. 

O ieșire în natură poate reprezenta o lecție de geografie, de botanică și de ecologie în aer liber. Iar dacă dăm frâu liber imaginației, un drum printre copaci se poate transforma în căutarea unui castel sau într-o expediție într-un tărâm magic.

Ioana Ciulei, este brașoveacă și merge pe munte de când se știe. A transmis mai departe pasiunea pentru munte celor doi copii ai ei, dar și copiilor care au venit în taberele organizate de ea.  

Spune despre ea: “Bucuria mea în această viață, în afară de copiii personali, este faptul că am educat generații de copii care îndrăgesc natura, mersul pe munte și schiul.”

Foto articol: https://www.pexels.com/