Virgil Ianțu încearcă pe cât pot să ajute refugiaţii din Ucraina. Prezentatorul tv s-a oferit să dea o mână de ajutor oamenilor care au fugit din calea războiului.  Astfel, Virgil Ianţu şi soţia sa au primit în casă o familie de refugiaţi din Ucraina.

"Cei care aveți posibilitatea de a ajuta, vă rog, nu vă gânditi de doua ori. Prin ce trec acest acești oameni este îngrozitor și totuși, ei rămân extrem de curajoși și demni. Au nevoie de orice le puteți oferi, dar și de căldură și respect.

Noi gäzduim o mama cu doua fetițe care au ajuns aseară din Ukraina după un drum forte greu. Ea e avocat, au planuri mari și un drum lung în fata, iar când am întrebat-o daca îi e teama, mi-a spus: “there is only one way for us now”, a scris Ianţu pe pagina lui de socializare alături de o fotografie cu familia.

Și Maia Morgenstern își pune casa la bătaie

Vedetele din România sar în ajutor! Actrița Maia Morgenstern a anunțat, printr-un mesaj publicat pe Facebook, luni, că și-a pus la dispoziție apartamentul ”pentru oameni aflați în suferință și în nevoi”.

Morgenstern a menționat că va face acest lucru ”într-un cadru organizat” și ”prin intermediul unor organizații oficiale” pentru ca intențiile sale ”să nu fie batjocorite” și pentru ”a nu fi trasă pe sfoară”.

Actrița a mai spus că va încerca să previă ”orice fraudă și orice manipulare” și susține că în continuare ”omenia trebuie să primeze”:

”M-am tot gândit. M-am hotărât. Mi-am pus la dispoziție apartamentul. Pentru oameni aflați în suferință și în nevoi. O voi face într-un cadru organizat, prin intermediul unor organizații oficiale. Pentru a fi de folos, pentru ca bunele mele intenții să nu fie batjocorite, pentru a nu fi trasă pe sfoară, cum s-a mai întâmplat. Da, sunt perfect conștientă că există riscul ca unii și alții sa profite de buna credință a oamenilor de bună credință.

Da, sunt perfect conștientă ca există riscul ca suferința semenilor noștri să fie folosită în scopuri nu tocmai cinstite. Da, știu, înțeleg. Îmi asum. Voi încerca să previn orice fraudă și orice manipulare. De orice fel. Și, cu toate acestea, susțin neîncetat: Omenia trebuie să primeze. Bunătatea”.

Foto Facebook