Ani Creţu trăieşte un adevărat coşmar! Vedeta duce o luptă zilnică, pentru sănătatea fiului ei în vârstă de 9 ani. Adan, băiatul actriţei, a fost diagnosticat, încă din primele luni de viață, cu o alergie cumplită şi greu de controlat! Aproape orice aliment îi poate provoca moartea!

Băiețelul artistei Ani Creţu, afecțiuni grave în urma unui vaccin

AniCrețu luptă de multă vreme pentru sănătatea băiețelului, care a fost diagnosticat încă din primele luni de viață cu intoleranţă la histamină, o alergie foarte puternică şi foarte greu de controlat. Vedeta ține în geantă mereu injecții cu adrenalină în cazul în care băiețelului i se face brusc rău. 

Produse ce conține lactoză îi pot cauza micuțului grave probleme de sănătate, de aceea mama sa, Ani Crețu are mereu grijă la alimentația fiului ei și îi gătește sănătos.

,,Fiul meu a trecut prin mai multe șocuri anafilactice. Când se întâmplă ceva intervin, până ajungem la spital. Eu țin mereu, în geantă un flacon de calciu gluconic și o sticluță de picături antihistaminice, sunt cele mai bune, sunt absorbite imediat de organism. Dar, am și pentru reacțiile severe, adrenalină injectabilă.

Am folosit-o de câteva ori, dar am reușit să îl echilibrez si fără si am fugit repede la spital. Nu am probleme cu el, e sănătos, face sport, desen, pian, este în continuă mișcare, e un copil empatic. Recent, am fost împreună într-o vacanță, în Zanzibar, unde ne-am simțit bine cu toții”, a declarat Ani Crețu pentru Ego.ro.

Luptă zilnic pentru sănătatea fiului ei

Actriţa Ani Creţu a iniţiat şi dus la bun sfârşit realizarea unor clipuri informative despre cum se intervine corect în cazul unui şoc anafilactic. Filmuleţele au primit aprobarea Societăţii Române de Alergologie şi Imunologie Clinică.

„Se spune că mândria este un mare păcat. Aşa o fi... Eu sunt atât de mândră azi când scriu rândurile astea că, dacă aș avea coadă, s-ar auzi toc-toc sub masă atât de rapid că ai crede că mi-am luat cățel. Cu alergiile nu-i de glumă. Cu reactiile alergice bruște și cu reacțiile anafilactice e de dorit să nu te întâlnești. Și cu toate astea, chiar dacă nu ai în familie sau în jurul tău o persoană alergică… nu se știe când sau cum este bine să cunoști protocolul de intervenție în caz de șoc anafilactic sau anafilaxie”, a scris Ani Creţu pe blogul ei.

Actriţa trage un semnal de alarmă că în România încă se moare de la un şoc anafilactic, în condiţiile în care medicina a evoluat, există dispozitive preumplute cu adrenalină gata pentru a fi utilizate în caz de nevoie.

“Aceste stilouri preumplute cu adrenalină sunt recomandate și prescrise de medicii specialiști acelor persoane cu risc crescut sau imediat de șoc anafilactic. Dar, ce să vezi? Gratis nu se dau. Și nici prea ieftine nu sunt. Ele pot fi cumpărate cu sume în jur de 150 lei în funcție de importator, dar problema nu este nici asta. Ci faptul ca de multe ori ele nu sunt pe stoc în țară și trebuiesc comandate.

Termenul de valabilitate este mic- 12 luni. Ceea ce înseamă că dacă ai norocul să nu îl folosești, la maxim un an îți reiei cursa: medic, rețetă, farmacie, comandă, dispozitiv. OK, îl avem și ce facem cu el? Acest stilou preumplut cu adrenalină este atât de necesar pentru cei cu nevoie încat noi ceilalți avem datoria de a învața măcar cum îl putem utiliza astfel încât să le salvăm viata. Uite așa s-a născut în mine dorința de a strânge niște oameni dornici să facem aceste filme de informare cu privire la un ghid de administrare a stiloului preumplut cu adrenalină”, explică ea.

Foto Facebook