Oare ce spun românii dacă văd fotografia asta? Cabral, unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV, și-a surprins fanii de pe Facebook și a postat o imagine de când era doar un mic copil.

În poza de pe celebra rețea de socializare, Cabral apare în timp ce este ținut în brațe de mama lui, iar imaginea a fost pe placul internauților: a adunat în mai puțin de 24 de ore aproximativ 10.000 de like-uri, aproape 300 de comentarii și câteva zeci de distribuiri!

„Mama, când am făcut 40 de ani, mi-a zis cu lacrimi în ochi că-i pare rău de două chestii legate de mine. Că se gândește acum că m-a urecheat cam des. I-am zis că avea și de ce. Și că eu nu știu nici acum, după mulți ani, dacă aș ști să fac mai bine decât a făcut ea. Și că n-are rost să se gândească dacă a făcut și chestii mai puțin bune... mai bine se gândește la cât de greu a început viața și cât de multe lucruri a reușit să facă ea, prin puterile ei. Și mi-a mai zis că-i pare rău că n-au fost bani să mă dea la niște școli din alea mai cu moț. Mă mânca limba să-i spun că dacă mă trimitea la școli mai bune... nu eram chiar atât de tembel acum. Dar m-am gândit că-mi livrează vreo două după ceafă... și n-am zis. Dar i-am recunoscut că, probabil, m-ar fi ajutat treaba asta. Și că, din nou, a făcut atât de multe bune, cu toate șansele potrivnice, încât gândurile astea efectiv nu-și au rostul”, a scris Cabral în dreptul imaginii.