Chen, un bărbat în vârstă de 45 de ani din provincia Jiangxi, din estul Chinei, a avut parte de un șoc incredibil la 16 ani de la căsătorie.

Potrivit celor de la South China Morning Post, Chen lucra departe de casă și avea trei fete cu Yu, însă niciodată nu a bănuit că femeia l-ar înșela. Până la începutul acestui an! După ce soția lui nu i-a răspuns de mai multe ori la telefon, chinezul a urmărit-o prin GPS pe soția lui, iar la un moment dat a văzut că ea a mers la un hotel. Chen s-a dus după ea și a descoperit că acolo Yu s-a întâlnit cu un alt bărbat.

Chiar dacă s-a hotărât inițial să își ierte soția, Chen a dorit să facă un test de paternitate pentru fetița cea mică, pentru a descoperi dacă Yu l-a mai înșelat și dacă copilul este al lui. Din păcate pentru bărbat, testul a arătat că fetița nu este a lui, așa că Chen a mers mai departe și a făcut teste de paternitate și pentru celelalte două fete pe care le avea cu Yu. Iar rezultatul a fost același: nu erau copiii lui!

Șocat de cele descoperite, bărbatul a decis să divorțeze, însă soția lui a reacționat incredibil: a fugit de acasă. Chen a cerut ajutorul presei pentru a-i găsi soția, dar în momentul în care ea a oferit un interviu prin telefon, întreaga planetă a rămas mută de uimire.

„Eu nu cred că l-am înșelat. Este cu adevărat importantă paternitatea biologică? Cuplurile care sunt sterile adoptă copii tot timpul. Cei trei copii l-au numit tată timp de mulți ani, dar acum spune că fiicele sale nu sunt ale lui. Care este diferența dintre el și un animal?”, a fost reacția pe care a avut-o Yu.