O britanică a avut parte de surpriza vieții sale când a mers la ecografie.

Independent.co.uk a prezentat povestea Rebeccai Roberts (39 ani), care a rămas însărcinată de două ori, la distanță de trei săptămâni.

Aceasta îl purta deja în pântece pe fiul ei, Noah, când a rămas însărcinată cu fiica ei, Rosalie. Femeia a aflat despre a doua sarcină la ecografia de 12 săptămâni, iar medicii i-au explicat că este una dintre puținele femei din lume care experimentează fenomenul de superfetație.

Fenomenul reprezintă eliberarea unui nou ovul după ce femeia a rămas deja însărcinată, iar acest al doilea ovul ajunge să fie și el fecundat și să genereze o a doua sarcină la ceva timp după prima. Fenomenul este foarte rar și doar câteva femei au acest noroc la nivel mondial.

Pentru că s-a născut odată cu fratele ei, deși ea mai avea nevoie de viața intrauterină, Rosalie a petrecut 95 de zile în maternitate, până când a fost destul de puternică pentru a pleca acasa alături de familia ei.

Sursă foto: Shutterstock


Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro: