În săptămâna 8 de sarcină, micul embrion conține acum tot ceea ce va fi prezent la viitorul adult.

Brațele și piciorușele copilului sunt acum suficient de lungi încât să se poată împreuna în fața corpului, iar degetele încep și ele să apară rând pe rând. Ochii sunt și ei vizibili, iar buza superioară și nasul s-au format și ele. 

Această perioadă este considerată critică de către specialiști. Organele fătului continuă să se formeze și să se dezvolte, iar coada embrionară aproape că a dispărut. Micuțul se mișcă constant, iar trunchiul său începe să se alungească. Mușchii încep să se contracte, iar pavilionul urechii începe și el să se contureze. 

Organele genitale sunt încă în proces de dezvoltare și nu pot fi vizibile în timpul unei ecografii, deși sexul copilului este deja stabilit în această etapă de dezvoltare. Celulele nervoase încep să se conecteze între ele și formează o rețea primitivă de căi nervoase la nivelul creierului. 

La finalul săptămânii 8 de sarcină, copilul va avea o lungime de 1.6 centimetri, ajungând la dimensiunea unui bob de fasole, cu o greutate de 1 gram. 

Sarcina și gândul că urmează să aduci pe lume un copil reprezintă, cu siguranță, o experiență unică pentru tine. Bucuria se împletește cu teama de necunoscut, iar orice decizie pe care o iei trebuie cântărită acum și având în vedere viața care se dezvoltă în interiorul tău. Te-ai gândit vreodată dacă vaccinarea în sarcină este sigură? 

Ei bine, specialiștii sunt de părere că vaccinurile care conțin virusuri inactive pot fi administrate atunci când ești însărcinată. La polul opus, vaccinurile care au virusuri vii sunt contraindicate. 

Atunci când urmează să aduci pe lume un bebeluș, medicii recomandă două vaccinuri pe care le poți face în siguranță: vaccinul antigripal și vaccinul diftero-tetanic (DT), cunoscut și sub numele de antitetanos.

Vaccinul antigripal se recomandă femeilor care vor fi însărcinate pe perioada sezonului de gripă, adică în intervalul octombrie - finalul lunii martie. Acesta se injectează intramuscular și conține un virus inactivat, fiind sigur atât pentru mamă, cât și pentru bebeluș, în orice moment al sarcinii.

Vaccinul diftero-tetanic este un vaccin realizat din toxine. Acesta este indicat în timpul sarcinii deoarece protejează fătul de o posibilă infectare la naștere sau în timpul travaliului din cauza manevrelor chirurgicale realizate de medicul obstetrician. Specialiștii recomandă administrarea lui în intervalul 27 - 36 săptămâni de sarcină.

În cazul în care urmează să călătorești în perioada în care ești însărcinată sau prezinți un risc crescut pentru anumite infecții, medicul îți poate recomanda și ale vaccinuri. Printre acestea se numără cel pentru hepatita A, hepatita B, antimeningococic sau antipneumococic.

Este recomandat, ca în timpul sarcinii, să eviți următoarele vaccinuri: antivaricelă (vărsat de vânt), HPV (Human Papilloma Virus) sau ROR (rujeola-oreion-rubeola).

Deși din exterior este posibil să nu pară că ceva s-a schimbat, corpul tău trece printr-o mulțime de modificări în această perioadă. 

În primul trimestru de sarcină, este posibil să iei 0.5 - 2 kilograme în greutate, însă din cauza grețurilor matinale, multe femei însărcinate scad ușor în greutate în această primă etapă a sarcinii. 

Trebuie să ai în vedere că este necesar să câștigi în greutate într-un ritm constant, pe tot parcursul sarcinii. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, stagnezi sau scazi în greutate, îți recomandăm să discuți cu medicul care îți urmărește sarcina deoarece pot apărea complicații. Printre acestea se numără o greutate scăzută a copilului la naștere sau o naștere prematură. 

Volumul sângelui din organismul tău a crescut cu aproape 40-50%. 

Este posibil să simți nevoia de a merge mult mai des la toaletă, mai ales în timpul nopții. Uterul se mărește și pune presiune pe vezica urinară. Atunci când strănuți, râzi cu poftă sau tușești, sunt șanse mari să pierzi câteva picături de urină. 

De reținut: Nu uita că nu ești singură în această aventură frumoasă. Orice întrebare ai, nu amâna și discută cu medicul tău. Dacă ai vreo curiozitate legată de siguranța folosirii unui medicament în timpul sarcinii, îți recomandăm să ai înainte o discuție cu farmacistul sau ginecologul tău.