Schimbările de dispoziție sunt frecvente în sarcină, de aceea îți spunem că este perfect normal ca acum să te simți în extaz pentru că urmează să aduci pe lume un bebeluș, iar peste câteva minute să te simți copleșită atunci când te gândești că vei deveni mamă. 

Nu uita că nivelul crescut de hormoni combinat cu frica de necunoscut, temerile legate de sarcină și rolul de părinte pot conduce la apariția insomniei sau a viselor intense.

În săptămâna 7 de sarcină, ambele emisfere ale creierului și fața copilului tău se dezvoltă rapid. Acesta este momentul în care nările devin vizibile, iar cristalinul începe să se formeze. Mugurii brațelor, care apar în săptămâna 6, acum capătă forma unor aripioare. Pielea bebelușului este subțire precum hârtia, iar venele sunt vizibile.

Apendicele și pancreasul s-au format și ele, iar acesta din urmă va produce în final insulina. Ficatul este cel care formează celulele roșii până în momentul în care măduva hematogena va prelua acest rol. Ansele intestinale ai migrat la nivelul cordonului ombilical. Acesta are acum vase de sânge distincte, capabile să transporte oxigenul și substanțele nutritive la copil. 

Puiul tău își va dubla mărimea la finalul acestei săptămâni. El va avea aproximativ 1.2 centimetri și ar putea fi puțin mai mare decât o coacăză. 

Uterul tău trece și el prin tranformări majore. Deși este posibil să nu te simți sau să nu arăți că ești gravidă, uterul tău se mărește pe zi ce trece, iar acest lucru se întâmplă pentru ca bebelușul tău să aibă loc unde să crească. 

Ca să îți faci imagine mai clară, înainte să rămâi gravidă, uterul avea mărimea unui pumn închis. În săptămâna 7 de sarcină, acesta este deja de mărimea unui grapefruit. Pe măsură ce uterul își modifică dimensiunile, sunt șanse să resimți crampe abdominale sau înțepături în zona respectivă. Îți recomandăm să mergi imediat la un control, dacă aceste senzații sunt însoțite și de sângerare vaginală. 

Grețurile matinale încep și ele să își facă simțită prezența. În ciuda denumirii pe care o au, acestea pot apărea oricând în timpul zilei sau al nopții. Specialiștii susțin că 70-80% dintre femeile gravide pot experimenta greața în sarcină, diferită fiind doar intensitatea senzației de rău. 

Greața apare ca urmare a creșterii rapide a concentrației de estrogen și progesteron. Mai mult decât atât, femeile însărcinate au simțul mirosului mai accentuat, motiv pentru care diferite arome sau parfumuri mai puternice pot provoca senzația de vomă. 

În unele cazuri, femeile gravide pot suferi de grețuri însoțite de vărsături severe, o condiție pe care specialiștii o numesc disgravidie emetizantă și care necesită internare în spital pentru administrarea de tratament intravenos.

De reținut: Pentru a preveni sau trata greața în sarcină, îți propune să ai în vedere următoarele trucuri, care îți pot ameliora starea generală.

Încearcă să manânci puțin și des deoarece un stomac gol va accentua senzația de greață. 

Fii atentă la alimentele pe care le consumi. Îți recomandăm să eviți grăsimile și alimentele condimentate, dar și alimentele al căror miros ți-ar putea declanșa greața sau senzația de vomă.

Consumă multe lichide, pe care îți recomandăm să le bei cu înghițituri mici.