Potrivit unui raport al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), este posibil ca în lunile următoare numărul de cazuri de Covid la copii să crească mai mult decât la adulți.

Comisia Europeană a transmis că din cauza faptului că cei mici nu se pot vaccina, numărul infectărilor cu SARS-CoV-2 va crește în rândul micuților.

„Conform raportului, în lunile următoare, este probabil ca numărul cazurilor de COVID-19 la copii să crească mai mult decât în rândul populației adulte care se vaccinează în număr tot mai mare. În plus, având în vedere riscul probabil continuu de transmitere în rândul copiilor nevaccinați, este esențial ca sistemul educațional să fie pregătit înainte de următorul an școlar”, se arată în comunicatul CE.

Astfel, este nevoie de respectarea cu strictețe a măsurilor de distanțare fizică și igienă, iar testarea să se facă la primele semne de boală, pentru a preveni transmiterea la școală și transmiterea comunitară.

„Închiderea prelungită a școlilor din UE a avut un impact negativ asupra sănătății copiilor și adolescenților. Aceasta a dus la probleme precum izolarea socială, suferința psihologică, anxietatea și simptomele depresive-ceea ce este, desigur, foarte îngrijorător. Dorim cu toții să ne asigurăm că copiii pot continua să meargă la școală și să trăiască în cel mai sigur mod posibil. În acest sens, măsurile din școli, cum ar fi distanțarea fizică și alte mijloace de reducere a riscurilor de transmitere, se vor dovedi în continuare esențiale, în special în condițiile în care varianta Delta se răspândește din ce în ce mai mult”, a declarat Stella Kyriakides, comisara pentru sănătate și siguranță alimentară.

Sursă foto: Shutterstock


Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro: