Alimentația copiilor și a tinerilor s-a modificat în pandemie, iar mulți dintre ei au acum boli psihice precum anorexia, cu cea mai ridicată mortalitate dintre tulburările mintale.

Potrivit specialiştilor germani în domeniul sănătăţii, numărul copiilor şi adolescenţilor care suferă de anorexie a crescut în timpul pandemiei de COVID-19. Un număr tot mai mare de tineri cu tulburări de alimentaţie, precum anorexia sau bulimia, primesc tratament.

Anorexia, criminalul tăcut

Este alarmant faptul că pacientele care suferă de astfel de tulburări sunt din ce în ce mai tinere. Anorexia afectează mai ales fetele aflate la pubertate, însă fete tot mai tinere, unele cu vârste de doar 8-9 ani, ajung la terapie.

DAK-Gesundheit, una dintre cele mai mare firme de asigurări de sănătate din Germania, a înregistrat o creştere cu 9% a tratamentelor spitaliceşti pentru tulburări de alimentaţie în 2020 comparativ cu anul precedent, iar în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 17 ani creşterea a fost de 13%. Potrivit acesteia, a existat o creştere cu 7% în rândul tinerilor cu vârste între 13 şi 18 ani diagnosticaţi cu o tulburare de alimentaţie din 2019 până în 2020.

Rețelele de socializare influențează negativ copiii

Copiii şi adolescenţii îşi petrec din ce în ce mai mult timp pe reţelele de socializare, unde sunt expuşi constant unor imagini nerealiste care influenţează imaginea fragilă a corpului lor.

Ce este anorexia?

Tulburarile anorexice sau tulburarile de alimentatie sunt de fapt boli psihologice, consumul de alimente, exercitiul fizic si greutatea corpului sau forma acestuia devenind o obsesie nesanatoasa pentru persoanelor afectate.

Anorexia se defineste ca scăderea voluntară a aportului alimentar sau chiar încetarea alimentării. Anorexia este o tulburare de alimentaţie cu implicaţii fizice şi emoţionale a persoanelor ce se tem, într-un mod patologic, de kilogramele în plus şi, drept urmare, se înfometează. Astfel, din dorinţa de a nu se îngrăşa persoanele anorexice devin obsedate de imaginea corpului lor.

Anorexia, semne de avertizare!

Diagnosticul de anorexie nervoasă la copil sau adolescent se stabilește de către medicul de psihiatrie pediatrică. Din păcate, tulburarea se poate dezvolta timp îndelungat fără ca cei din jur să realizeze severitatea problemei, persoana afectată fiind auto-motivată să își ascundă gândurile sau comportamentul pentru a continua să slăbească.

Părinții sunt cei care ridică primele suspiciuni, de obicei când se observă o scădere dramatică în greutate. Aceștia pot remarca tipare de comportament alimentar restrictiv: adolescentul mănâncă mult mai puțin, este deseori “la dietă”, face sport excesiv, vorbește moralizator în legătură cu mâncarea (ex. “am mâncat ceva rău și acum trebuie să merg să alerg”), pare a avea dintr-o dată un apetit extrem de selectiv și capricios, acuză frecvent că îi este greață, se simte plin sau balonat după porții normale sau mici. 

Părinții ar trebui să fie atenți și la felul în care adolescenții vorbesc despre propria persoană – dacă folosesc frecvet apelative negative legate de corpul lor.

Iată cele mai frecvente semne ale anorexiei la adolescenți:

  • Relația obsesivă cu alimentele care pot implica o dietă intensă.
  • Teama de a câștiga greutate
  • Imagine corporală distorsionată. Senzație de gras chiar și atunci când sunt slabi sau foarte slabi
  • Menstruația lipsă
  • Pierderea în greutate inexplicabilă
  • Epuizare
  • Pierderea poftei de mâncare
  • Constipație
  • Ameţeală
  • Pierderea parului
  • Păr excesiv de corp
  • Sport excesiv

Foto Imago