O filmare care s-a viralizat rapid în mediul online a fost preluată de presa din întreaga lume și o prezintă pe una dintre cele mai cunoscute artiste alături de soțul ei și de fiica lor.

Potrivit celor de la Page Six, Cardi B, căci despre ea este vorba, a aniversat-o pe Kulture, fiica în vârstă de patru ani pe care o are cu rapperul Offset. Iar evenimentul a fost unul care nu a trecut deloc neobservat: fetița a primit de la tatăl ei un cadou la care mulți nici măcar nu visează!

Sursa citată notează că micuța Kulture a primit în dar o petrecere într-o locație de lux, dar și suma de... 50.000 de dolari cash!

Jurnaliștii de la Page Six însă nu au părut foarte surprinși de cadoul pe care Cardi B și Offset l-au făcut, deoarece în urmă cu doi ani Kulture a primit de ziua ei o geantă de lux care valora câteva zeci de mii de dolari.