Chiar dacă au fost amanți și niciodată nu au făcut relația lor publică, Vica Blochina și Victor Pițurcă au împreună un băiat, pe Edan, care acum are 14 ani.

Inițial, fostul selecționer al României nu a vrut să recunoască copilul, dar până la urmă a făcut acest lucru și, mai mult decât atât, paparazzi i-au fotografiat de mai multe ori împreună.

Într-un interviu acordat recent pentru un post monden, Vica Blochina a vorbit despre relația pe care Edan o are cu Victor Pițurcă, afirmând că băiatul dorește să petreacă mult timp alături de tatăl său.

„El are o vârstă de adolescent, dar mie mi se pare că e încă un copil. Îmi pare așa rău că îi zic ce să facă și el îmi spune că el este adult. E foarte grea vârsta acum. Este foarte important că îl are pe tatăl lui, cât și pe mine. Ei sunt bărbați, înțeleg altfel lucrurile. Niciodată nu i-am impus să nu meargă la tatăl lui și uneori m-am gândit că el ar vrea să stea cu el. În iarnă, când am plecat o lună din țară în vacanță și i-am zis să vină cu mine, m-a refuzat, a zis că merge la tatăl lui”, a spus Vica Blochina.

„Ca orice mamă care își iubește copilul. Îl iubesc foarte mult pe Edan. În momentul de față, după 14 ani, este mai mult cu tatăl lui. Asta a fost încă o chestie de depresie pe care am avut-o eu la un moment dat. Plângeam foarte mult și nu înțelegeam de ce nu vrea să vină și de ce nu vrea să mă asculte. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Edan are o relație frumoasă cu toată familia. Dacă el nu vrea să plece… Cred că ține cu Steaua. Ce zice tata, asta e la el. Nu știu dacă pot să zic că am o liniște din punctul ăsta de vedere. Când pleacă copilul, te gândești ce am făcut greșit, poate am eșuat ca mamă, poate nu eram bună, poate eram prea dură. Să nu uit un lucru… Când tatăl nu recunoștea copilul, eu mi-am dorit și plângeam în fiecare zi, îmi doream ca ei să își petreacă timpul împreună”, a spus Vica Blochina și în cadrul unui podcast.