În vara acestui an, celebra actriță Rebel Wilson, care în ultimii ani a slăbit peste 35 de kilograme, a dezvăluit că se iubește cu o femeie.

În vârstă de 42 de ani, Rebel Wilson a postat la acea vreme și fotografii pe Instagram alături de partenera ei, Ramona Agruma. „În tot acest timp credeam că am nevoie de un prinț, când în realitate o prințesa era cea de care aveam nevoie”, a scris la acea vreme actrița pe celebra rețea de socializare.

Lunile au trecut, relația celor două a avansat, iar acum Rebel Wilson a făcut un nou anunț importat: a devenit mamă pentru prima dată! Din câte se pare, actrița a apelat la ajutorul unei mame surogat.

„Sunt extrem de mândră să anunț nașterea primului meu copil, Royce Lilian, care a venit pe lume săptămâna trecută cu ajutorul unei mame surogat. Nu pot să descriu în cuvinte cât de mult o iubesc. Este un adevărat miracol. Sunt foarte recunoscătoare tuturor persoanelor care au fost implicate, dar vreau să-i mulțumesc în special minunatei mame surogat care mi-a purtat fetița în pântec și mi-a adus-o pe lume! Îți mulțumesc că m-ai ajutat să îmi întemeiez o familie, este un cadou incredibil. cel mai frumos cadou. Sunt gata să-i ofer micuței Roycie toată dragoste posibilă. Învăț repede! Tot respectul pentru mamele din lumea întreagă. Sunt mândră să fac și eu parte acum din clubul vostru”, a scris Rebel Wilson pe Instagram.