Tuns regulamentar, ca şoim al patriei, puştiul din imagine poate fi destul de greu de recunoscut. Poate dacă ţi-l imaginezi cu părul lung, cu puţină barbă şi dacă te uiţi atent la zâmbetul discret nu îţi va fi, însă, foarte dificil să îl vezi pe Smiley, unul dintre cei mai populari artişti de la noi, devenit şi om de televiziune, şi producător muzical şi, de ceva vreme, şi tătic.

Unul dintre cei mai complecşi artişti de la noi azi, Smiley a apucat să fie şoim al patriei înainte de decembrie 1989, an din care datează şi fotografia "ghicitoare". De atunci şi până acum Andrei Tiberiu Maria, născut pe 27 iulie 1983 la Piteşti, a făcut atât de multe, încât îşi merită toată notorietatea câştigată.

Smiley pe care azi îl cunoaşte toată România a fost mereu atras de muzică. A absolvit Şcoala Populară de Artă de la Liceul de Arte Dinu Lipatti, secţia chitară clasică, dar pentru studiile superioare s-a orietnat către Facultatea de Comerţ, de la Academia de Studii Economice. Combinaţia muzică-economie s-a dovedit a fi una inspirată. Smiley nu face valuri doar cu piesele sale, dar pune umărul serios şi la cariera altor artişti de când a pus şi bazele HaHaHa Production, proiect ce a început ca un studio de înregistrări şi a ajuns să acopere, în prezent, întregul proces de producţie muzicală. Smiley şi cei din echipa sa au mers mai departe şi au pus bazele HaHaHa Management, care promovează artiştii aflaţi sub "umbrela" HaHaHa.

Carisma lui Smiley l-a făcut să fie foarte potrivit şi pentru "sticla" televizorului, pe care o trece fără probleme, aşa că de mulţi ani deja face parte din echipa Pro TV, implicat în proiecte precum "Vocea României", ca jurat, "Românii au Talent", unde formează o echipă minunată cu Pavel Bartoş, şi, mai nou, ca jurat în producţia "SuperStar România".

Fetiţa sa, cel mai mare HIT

După ce ani de zile s-a concentrat pe muzică şi pe proiectele profesionale, după ce a scos hit-uri pe bandă rulantă, în 2021 Smiley a reuşit să găsească şi împlinirea personală. Foarte discret, în general, cu viaţa sa privată, în pandemie Smiley a recunoscut public relaţia sa mai veche cu Gina Pistol, iar această perioadă tulbure pentru întreaga omenire lor le-a adus cel mai frumos lucru din viaţă: pe fiica lor, Josephine Ana Maria. De pe 9 martie 2021, Smiley a dovedit că ştie să îmbine cariera şi viaţa de familie şi se bucură din plin de cât mai multe momente alături de fetiţa şi de iubita sa.

Spre deosebire de alţi artişti, loviţi puternic de pandemie, Andrei nu a pierdut timpul plângând după spectacole pierdute, ci l-a folosit pentru a demara noi proiecte, care îi conturează din ce în ce mai bine povestea. S-a ocupat de vlogul său de pe YouTube, a scris muzică bună şi a scris, împreună cu mai mulţi colaboratori, un serial muzical - "Mai mult de o viaţă". Lansat pe 25 octombrie şi compus din 5 episoade construite ca scurt metraje, producţia spune, muzical şi cinematografic, o poveste de iubire fără sfârşit.