În vara acestui an, Laura Cosoi a născut pentru a treia oară, tot o fetiță, însă vedeta afirmă că viața ei nu s-a schimbat foarte mult de când a devenit mămică.

Mamă a trei copii, Laura Cosoi a revenit deja la muncă și a afirmat, într-un interviu pentru Playtech, că este din nou la repetiții pentru piesele de teatru. Actrița nu se plânge însă de programul încărcat și spune că, deși pare paranormal, are timp să le facă pe toate.

Mai mult decât atât, Laura Cosoi a dezvăluit că nu face nimic special pentru a revenit rapid la forma fizică pe care o avea înainte să rămână însărcinată și să nască.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by lauracosoi (@lauracosoi)

„Pot fi și mamă cu normă întreagă și în același timp să merg și la job. Pare paranormal. Dar pentru mine nu e ceva extraordinar. Am luat lucrurile cum au fost, nu sunt un om sofisticat, nu mă alint, nu mă văicăresc, nu mă plâng. Fac și de mâncare, stau și cu copiii, merg și la repetiții. Evit să consum fructe și alte alimente care i-ar putea dăuna fetiței. Nu am niciun motiv să țin regim. Am însă grijă la ceea ce mănânc. Am început să merg la pilates”, a spus Laura Cosoi.