La finalul anului trecut, pe 27 noiembrie, Nicole Cherry a devenit pentru prima dată mamă, aducând pe lume o fetiță perfect sănătoasă, de nota 10.

La acea vreme, vedeta a făcut anunțul printr-o postare pe Instagram în care apare alături de micuța pe care Nicole Cherry a decis să o boteze Anastasia.

Acum, la 2 luni și jumătate de când a născut, Nicole Cherry a postat pe celebra rețea de socializare, unde este urmărită de peste 2,2 milioane de persoane, o fotografie prin care anunță că a schimbat casa de discuri și că, după ce a devenit mamă, a simțit că a renăscut.

„Atunci când am adus pe lume un copil, am simțit că mă pot numi femeie în adevăratul sens al cuvântului. Asta simt eu acum, că am renăscut, odată cu Anastasia și că sunt mai puternică ca niciodată”, a scris Nicole Cherry în dreptul imaginii în care se poate vedea că artista a revenit deja la silueta pe care o avea înainte de a rămâne însărcinată și de a naște.