Vica Blochina, fosta amantă a lui Victor Piţurcă, a mărturisit recent momentele grele prin care a trecut după ce fiul său Edan, în vârstă de 14 ani, a decis să se mute cu tatăl său. 

Vica a mărturisit că a avut atunci un şoc. Chiar a intrat în depresie când a auzit că fiul său nu mai vrea să se întoarcă la ea şi preferă să stea cu tatăl lui. Chiar dacă a suferit enorm şi chiar a crezut că a eşuat ca mamă, Vica a acceptat decizia luată de Edan. 

„Ca orice mamă care își iubește copilul. Îl iubesc foarte mult pe Edan. În momentul de față, după 14 ani, este mai mult cu tatăl lui. Asta a fost încă o chestie de depresie pe care am avut-o eu la un moment dat. Plângeam foarte mult și nu înțelegeam de ce nu vrea să vină și de ce nu vrea să mă asculte. Nu înțelegeam ce se întâmplă. Edan are o relație frumoasă cu toată familia. Dacă el nu vrea să plece… (…) Cred că ține cu Steaua. Ce zice tata, asta e la el. Nu știu dacă pot să zic că am o liniște din punctul ăsta de vedere. Când pleacă copilul, te gândești ce am făcut greșit, poate am eșuat ca mamă, poate nu eram bună, poate eram prea dură. Să nu uit un lucru… Când tatăl nu recunoștea copilul, eu mi-am dorit și plângeam în fiecare zi, îmi doream ca el să își petreacă timpul împreună”, a declarat Vica Blochina.

A apelat la psiholog pentru a putea trece peste durere 

Vica a făcut dezvăluiri neaşteptate. A a spus că a trecut printr-o perioadă cruntă după ce fiul său a ales să se mute la tatăl său. Pur şi simplu simţea că moare. 

„Am avut momente în care mă trezeam și mă întrebam când mor. A fost foarte, foarte rău. Am avut o depresie din luna iulie până să plec în Thailanda. Eu am vrut să mor. Nu înțelegeam ce se întâmplă cu corpul meu. Eu am avut tot ce trebuie. Am casă, am copil, am tată care iubește copilul, am business care produce, am cercul de prieteni, orice femeie și-ar fi dorit să aibă viața mea, călătoresc, nu-mi lipsește nimic. Mă trezeam în fiecare zi și plângeam. Voiam să mor. Am fost la doi psihologi și au fost dezamăgire totală pentru mine. Eu nu sunt omul pastilelor, adică nu puteau să mă ducă la psihiatru”, a spus fosta balerină.

Sursa foto: facebook