În anul 2019, Andreea Răducan devenea mamă pentru prima dată și aducea pe lume un băiețel de nota 10. Doi ani mai târziu, fosta campioană de la gimnastică a născut din nou, de această dată o fetiță.

Chiar dacă deja are doi copii, un băiețel și o fetiță, Andreea Răducan a spus într-un interviu pentru Viva că nu ar avea nicio problemă dacă ar rămâne din nou însărcinată.

„Suntem foarte bine. Sincer, e un echilibru atât de bun și de frumos în casă, încât nu am luat în calcul încă un membru. Acum, dacă Doamne Doamne gândește că un suflețel trebuie să ajungă tot în familia noastră, îl primim cu toată dragostea, așa cum i-am primit și pe cei doi copii și nici nu ni s-ar părea corect să fie altfel, pentru că atunci când nu ai niciun copil ești într-o stare din asta în care nu mai știi ce să faci să vină un bebeluș, apoi să mai vină un bebeluș. O să ne descurcăm, împărțim noi cumva căsuța astfel încât să aibă toată lumea spațiu și să ne simțim bine. Important este să fie înțelegere, să fie o comunicare bună, o relație sănătoasă între noi și copii și sunt convinsă că astea sunt lucruri pe care le rezolvăm, dacă nu, va trebui să facem un efort și să luăm o casă mai mare, dacă asta va fi problema”, a spus Andreea Răducan pentru sursa citată.