Fostul ministru al Sănătății Ioana Mihăilă anunță că și-a vaccinat fiul în vârstă de 8 ani împotriva COVID-19. Dovada a postat-o chiar pe Facebook. Ioana Mihăilă consideră că protejarea în faţa coronavirsului este mai importantă decât orice potenţial efect advers post vaccinare.

"Ca mamă, protejarea copiilor mei este prioritatea oricărei zile. Cu aproape 35.000 de cazuri de COVID-19 ieri, vaccinarea copiilor este extrem de importantă. Noi, toți părinții, ne dorim ca cei mici să se poată bucura de viață și de toate activitățile normale vârstei lor. Iar vaccinul le redă libertatea de a fi copii", este mesajul fostului ministru al Sănătății.

"Celor care își fac griji apropo de vaccinarea împotriva COVID-19 la copii le spun că îi înțeleg. Ce părinți am fi dacă nu ne-am face griji? Însă protecția față de acest virus și față de posibilele urmări este în opinia mea mai importantă decât orice potențial efect advers post vaccinare", afirmă fostul ministru.

Aceasta a recomandat „părinţilor să se informeze din surse ştiinţifice şi să decidă apoi pentru binele copiilor şi al lor înşişi”.

Ioana Mihăilă explică și cât de mic este riscul apariției miocarditei, despre care s-a vorbit foarte mult: "Este un efect advers constatat în frecvență extrem de mică, circa 2 cazuri la un milion de doze de vaccin administrate la copii. De regulă, riscul e mai mare la băieți între 14 și 20 de ani. În schimb, riscul miocarditei la copii este de 17 ori mai mare dacă aceștia se îmbolnăvesc de COVID-19. Eu recomand părinților să se informeze din surse științifice și să decidă apoi pentru binele copiilor și al lor înșiși. Decizia pe care am luat-o eu este deja evidentă."

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani a debutat ieri în România. 3.500 de copii erau programați pentru vaccinare la startul campaniei.

Foto Facebook