Celebrul Elon Musk a devenit tată de gemeni în mare secret, în 2021. Cea care l-ar fi făcut din nou tată pe cel mai bogat om din lume ar fi Shivon Zilis, o directoare de top al companiei sale de inteligenţă artificială Neuralink, arată noi documente judiciare.

 

Elon Musk are acum nouă copii: cinci copii cu prima sa soţie, Justine Musk, şi doi cu cântăreaţa Claire Boucher, cunoscută sub numele profesional Grimes.

Faptul că Elon Musk a devenit din nou tată a ieșit la iveală după ce acesta și şi Zilis au depus o cerere pentru a schimba numele gemenilor lor, astfel încât „să aibă numele de familie al tatălui lor şi să conţină numele de familie al mamei lor ca parte a numelui mijlociu”, potrivit The Guardian.

Gemenii s-au născut în Austin, Texas, după cum reiese din cererea depusă. Zilis ar fi născut în noiembrie 2021, cu câteva săptămâni înainte ca Musk şi Boucher să aibă al doilea copil prin intermediul unei mame surogat.

Cine este Shivon Zilis

Shivon Zilis are 36 de ani, s-a născut în Canada şi a studiat economie şi filosofie la Yale, înainte de a lucra la IBM şi mai târziu la Bloomberg Beta. Este recunoscută ca o stea în lumea inteligenţei artificiale şi a fost inclusă în topul Forbes 30 Under 30 în şi în topul LinkedIn 35 Under 35.