România va demara vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani în a doua jumătate a lunii ianuarie.

La copiii cu boli cronice, riscul de spitalizare din cauza COVID crește de 12 ori

Indicația de vaccinare se adresează cu prioritate, și la această grupă de vârstă, copiilor vulnerabili, care suferă de o boală cronică, deoarece prezența unei afecțiuni cronice la această vârstă crește riscul de spitalizare din cauza COVID-19 de 12 ori și riscul de internare în Terapie Intensivă de circa 19 ori. Și copiii aparent sănătoși pot face forme grave, chiar dacă rar.

În urma finalizării evaluării datelor științifice, a fost emisă recomandarea potrivit căreia raportul beneficiu/risc este pozitiv, mai ales la copiii care au comorbidități și care prezintă un risc crescut de a dezvolta forme severe ale infecției cu SARS-CoV-2

EMA recomandă vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani

Vaccinarea copiilor de 5-11 ani cu serul produs de Pfizer/BioNTech a fost aprobată de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) în 25 noiembrie. Pentru această categorie, dozele de vaccin sunt speciale deoarece vaccinul reprezintă o treime din doza administrată adulților.La copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, doza va fi mai mică decât cea utilizată la persoanele cu vârsta de peste 12 ani (10 µg comparativ cu 30 µg). Ca și în cazul celorlalte grupe de vârstă, vaccinul se administrează sub formă de două doze, intramuscular, la un interval de 21 de zile.

Studiul realizat la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani a arătat că răspunsul imun la serul produs de Pfizer/BioNTech administrat la o doză mai mică (10 µg) a fost comparabil cu cel observat la doza mai mare (30 µg) administrată celor peste 16 ani (măsurat prin nivelul de anticorpi împotriva SARS-CoV-2).

Vaccinarea copiilor după 15 ianuarie

"Noi ne aşteptăm ca după 15 ianuarie să primim prima tranşă din vaccinul pediatric de la compania Pfizer. În momentul de faţă, pot să vă spun că toate procedurile, instrucţiunile, platforma de programare, Registrul Electronic Naţional de Vaccinare sunt, deja, pregătite. Vom anunţa din timp momentul la care va debuta efectiv această etapă de vaccinare.

Copiii se pot vaccina atât în centrele de vaccinare care vor avea astfel de cabinete dedicate, atât în unităţi sanitare, dar şi în centrele din afara unităţilor sanitare, precum şi în cabinetele de medicină de familie, acolo unde medicii de familie vor solicita şi astfel de vaccinări pediatrice", potrivit declarațiilor lui Valeriu Gheorghiță.

Rata de infectare la cei mici

"Primele date privind coronavirusul au arătat că rata de infectare în rândul copiilor este destul de mică. Din punctul de vedere al ponderii cazurilor internate, aproximativ 1,5% din totalul cazurilor de COVID-19 înregistrate în România au fost raportate la copii din grupa de vârstă 5-11 ani, iar 3% din cazuri la grupa de vârstă 11-14 ani.

În timpul valului 4 am observat o creştere drastică a numărului de cazuri şi la această categorie de vârstă, dovedind cât de repede se transmite varianta Delta a coronavirusului. 

Dacă ne uităm la impactul pe care Covid-19 îl are în rândul tinerilor, în mod deosebit grupa de vârstă 5-11 ani, datele din Europa ne arată că rata de internare în spitale a copiilor este de la 3 până la 5 cazuri la 1.000 de persoane, iar rata de internare la secţia de terapie intensivă este undeva la 10 cazuri la 10.000 de persoane. Astfel, putem spune că impactul este semnificativ mai mic decât la populaţia adultă, dar nu este 0, spune" col. dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, în cadrul dezbaterii privind vaccinarea copiilor

Reacții adverse după vaccinare

Mulţi români nu sunt de acord cu vaccinarea copiilor din teama ca aceştia să nu facă o reacţie adversă după vaccinarea împotriva Covid-19.  

„Bineînţeles că reacţiile alergice provocate de vaccinuri sunt posibile, indiferent de tipul de vaccin, dar reacţiile alergice severe sunt foarte rare când vorbim de vaccinare împotriva Covid-19. Nicio reacţie adversă declarată până acum nu a avut o evoluţie necontrolabilă. Astfel, veştile sunt unele foarte bune,  când vorbim de reacţiile alergice din cauza vaccinului împotriva Covid-19”, a explicat Dr. Camelia Berghea, medic primar Alergologie si Imunologie clinică. 

Vaccinurile împotriva COVID-19 sunt eficiente!

Persoanele care nu sunt vaccinate împotriva COVID-19 au de 5,8 ori mai mari șanse de a se infecta și un risc de 14 ori mai mare de deces din cauza COVID-19. Vaccinarea împotriva COVID-19 este cel mai eficient instrument de prevenire a îmbolnăvirii cu o formă severă de COVID-19, spitalizării și decesului din cauza COVID-19.

Vaccinurile continuă să joace un rol esențial în prevenirea bolilor grave COVID-19 și rămân extrem de eficiente în prevenirea spitalizărilor COVID-19.

Prin vaccinare împotriva COVID-19: 

- se reduce riscul de infectare;
- se reduce riscul de transmitere a virusului;
- se reduce considerabil riscul de spitalizare;
- se reduce considerabil riscul de deces.
 
Foto shutterstock.com