Cu o rată a mortalității infantile de 6,2 la mia de copii născuți vii potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică, România se situează pe primul loc din Uniunea Europeană, unde rata este de aproape două ori mai mică, de 3,5 la mie. 

Salvați Copiii România continuă programul de combatere a mortalității infantile, prin campania Huggies. Fiecare îmbrățișare vă face mai puternici, derulată cu sprijinul Kimberly-Clark, în 74 de maternități din țară, unde 100.000 de mame vor primi kit-uri de îngrijire a nou-născutului. 

Una dintre cauzele majore ale mortalității infantile este lipsa de îngrijire medicală în timpul sarcinii, de cele mai multe ori cauzată de accesul îngreunat la servicii medicale ori de educația precară a mamei.  

În cadrul campaniei de susținere a mamelor din 74 de maternități, specialiștii Salvați Copiii vor vorbi cu acestea și le vor pune la dispoziție o broșură de informare în ceea ce privește îngrijirea nou-născutului, importanța îmbrățișărilor și combaterea depresiei postpartum. Totodată, mamele vor primi kit-uri de îngrijire pentru ele și nou-născuți, constând în produse necesare în primele zile după naștere, precum scutece Huggies®, șervețele umede, Kotex® Maxi Pads și un accesoriu de tip sling pentru bebeluși.

 


De asemenea, șase maternități  din țară, care deservesc mai multe localități (Spitalul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara, Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Cuza-Vodă Iași, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu), vor fi dotate cu un sistem de comunicare video, în vederea informării mamelor, prin intermediul filmelor educative, cu privire la sănătatea și îngrijirea nou-născutului, dezvoltarea armonioasă a acestuia prin îmbrățișări și combaterea depresiei postpartum. 16.200 de mame vor fi informate astfel până la sfârșitul anului. 

Educația medicală a mamei este un factor crucial pentru îngrijirea optimă a nou-născutului. Lipsa informațiilor adecvate, corelată cu depresia postnatală fragilizează mama și pun nou-născutul în situații de risc. Organizația Salvați Copiii, alături de Kimberly Clark și Ogilvy, lansează acest program național, cu foarte mulți specialiști implicați, cu scopul de a ajuta mămicile să-și îngrijească mai bine nou-născuții iar aceștia să crească sănătoși și fericiți”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Statistic, o femeie din opt este supusă riscului apariției depresiei postnatale (depresia postpartum), risc crescut pe întreg parcursul primului an de după naștere. Mai mult de 50% dintre femeile care dezvoltă o formă de depresie postnatală nu se prezintă la medic și nu primesc tratament de specialitate sau îndrumări despre ce metode trebuie urmate pentru ameliorarea simptomelor. 

Depresia mamei determină modificări în starea copilului (scăderea contactului vizual, întârzierea dezvoltării limbajului și a dezvoltării intelectuale, scăderea atașamentului dintre mamă și copil, probleme de alăptare, nivel de activitate diminuat), care vor afecta și mai mult starea psihică a mamei. În plus, copiii mamelor cu depresie postnatală dezvoltă mai târziu stări de tristețe sau reactivitate emoțională redusă, iritabilitate sau tulburări de comportament pe perioada școlarizării.

Pentru mame și nou-născuți, îngrijirea și educația corespunzătoare reprezintă fundamentul unei creșteri și dezvoltări armonioase. Dar, în contextul acestei pandemii, părinții și bebelușii sunt încă și mai vulnerabili, iar prin campania Fiecare îmbrățișare vă face mai puternici ne dorim să le fim aproape, oferindu-le îndrumarea de care au nevoie din partea unor profesioniști de încredere. Astfel, parteneriatul cu Salvați Copiii România și proiectul pe care îl lansăm astăzi reprezintă o continuare a angajamentului nostru de a ajuta părinții să ofere dragoste și îngrijire bebelușilor lor, prin încurajarea limbajului universal al îmbrățișărilor”, a menționat Hanna Hanieva, Baby&Child Care Brand Manager CE, Kimberly-Clark.

 

Proiectul Huggies. Fiecare îmbrățișare vă face mai puternici este dezvoltat de Salvați Copiii România și Kimberly-Clark, cu sprijinul Ogilvy România. 

O treime dintre decesele copiilor sub un an pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame și copii și prin dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante.

Aproape un sfert (23%) dintre mamele sub 18 ani din Uniunea Europeană trăiesc în România, țară care ocupă primul loc la acest capitol, în rândul statelor membre.

Datele Eurostat arată că numai în 2018, 8.621 de fete au devenit mame înainte de vârsta majoratului (10-17 ani), iar 725 dintre ele s-au aflat în această situație înainte de a împlini 15 ani. 

Situația este cu atât mai critică, cu cât mai puțin de două procente dintre acestea spun că au interacționat cu serviciile publice de asistență socială, potrivit unei anchete sociologice realizate de Salvați Copiii România. 

În  nouă ani de campanie, Salvați Copiii a dotat 96 de maternități, în 41 de județe ale țării, cu 630 de echipamente medicale, pentru salvarea a 72.000 de prematuri.