Fiecare părinte își dorește să aibă un bebeluș care să îi semene, iar ecografiile care pot arăta și chipul bebelușului ce va veni pe lume sunt așteptate cu mare nerăbdare. O mămică din Pennsylvania, SUA, a avut o mare surpriză când și-a văzut fetița la 25 de săptămâni și a ținut să arate lumii întregi ce bebeluș cu personalitate va aduce pe lume.

Ang Slater se pregătește să devină mamă la 33 ani, iar la o ecografie fetița pe care urmează să o aducă pe lume i-a făcut o surpriză uriașă. Femeia a ținut să împărtășească fotografiile cu toată lumea, iar reacțiile au fost pe măsura ipostazelor savuroase în care s-a prezentat micuța.

Ang este convinsă că va avea o fetiță rebelă și cu personalitate. Asta după ce la ecografia 4D de 25 de săptămâni cea mică le-a făcut părinților ei două semne „de cartier”. În una dintre poze fetița a fost surprinsă făcând semnul păcii sau al victoriei, asta după ce inițial le arătase clar degetul mijlociu, gest asimilat cu o înjurătură.

„E posibil să am un copil care să învețe foarte repede înjurături, dacă face asta chiar în burtică. Ne-a arătat degetul mijlociu cu ambele mâini, spre sfârșitul ecografiei. Am izbucnit în râs pentru ca și eu sunt o tipă cu atitudine, așa că a fost foarte amuzant să văd că îmi seamănă deja atât de bine. Ceea ce mă sperie puțin pentru că sunt puțin încăpățânată, tăioasă și uneori prea sinceră”, a spus viitoarea mămică.

Ang este nerăbdătoare să devină mămică după îndelungi eforturi. Ea a rămas însărcinată după mai multe tratamente pentru infertilitate, deoarece suferă de sindromul ovarelor polichistice, care a împiedicat-o să conceapă un copil pe cale naturală. Fetița ei va veni pe lume în luna iunie.