Formele grave și foarte grave de COVID-19 par să se fi împuținat odată cu răspândirea variantei Omicron, însă tot sunt persoane care ajung, din păcate, la Terapie Intensivă. 

Este și cazul unei femei din Spania care s-a îmbolnăvit când era însărcinată în aproape 8 luni și a fost nevoită să nască prematur, de urgență, din cauza gravității infecției. Zile la rând, apoi, nici măcar medicii care o tratau la Terapie Intensivă nu știau dacă va trăi să își poată ține în brațe bebelușul.

Deși varianta Omicron a COVID-19 pare să fi devenit dominantă în întreaga lume, iar formele de boală nu mai sunt chiar atât de grave, femeile însărcinate sunt în continuare considerate printre cele mai pasibile de complicații.

Begoña García, în vârstă de 28 de ani, din Spania, se numără printre gravidele care au avut mult de tras din cauza infecției cu SARS-CoV-2. Povestea ei este una cu final fericit, însă chiar și medicii o consideră un miracol.

Gravitatea infecției a determinat cezariana de urgență

Nevaccinată și însărcinată în 7 luni și 3 săptămâni, Begoña a fost depistată pozitiv cu SARS-CoV-2. Începuse să se simtă rău încă din noiemrie 2021, însă timp de 2 săptămâni toate testele COVID ieșiseră negative. Primul care a ieșit pozitiv a indicat și o încărcătură virală foarte mare, iar pe 6 decembrie a fost internată pe secția COVID a spitalului din Linea de Concepcion. Trei zile mai târziu, pe 9 decembrie, starea femeii s-a agravat, la fel și a bebelușului, iar cum viața lor era în pericol medicii au decis să nască de urgență, prin cezariană. 

Din fericire, nou născutul nu fusese și el infectat, însă, cum starea mamei era foarte gravă, cei doi au fost separați. Begoña a fost internată la Terapie Intensivă și nu puține au fost momentele în care nici ea, nici doctorii, nu credeau că va mai ieși de acolo vie. Chiar și rudele au fost anunțate să se pregătească pentru ce e mai rău.

Prima întâlnire mama-bebeluș a avut loc după o lună

Când nimeni nu se mai aștepta, tânăra de 28 de ani a început să se simtă din ce în ce mai bine, iar marea întâlnire cu bebelușul ei a avut loc la aproape o lună de la naștere. Cu masca pe figură și conectată în continuare la un aparat de oxigen, Begoña și-a putut lua prima oară fiul în brațe, cu mâinile tremurând de emoție și plângând de fericire. Emoțiile au copleșit pe toată lumea, inclusiv pe medicii și asistentele care au asistat la scenă, dar și pe toți cei care au văzut momentul filmat.

„Îmi era teamă să îl iau în brațe pentru că am crezut că o să îl scap. Îmi tremura tot corpul”, povestește tânăra mamă, care a reușit să depășească starea foarte gravă în care s-a aflat agățându-se de speranța și dorința de a-și ține puiul în brațe.

Begoña García a fost externată în cele din urmă, însă cu sechele destul de severe post-COVID, printre care probleme de respirație și mobilitate redusă la unul dintre picioare. Ea speră, însă, ca efectele să dispară în cele din urmă și să poată trăi normal alături de băiețelul său.