Ai o fetiță care “poruncește” toată ziua și își dorește ca lucrurile să fie numai cum vrea ea? “Prințesa Poruncița” este exact cartea de care ai nevoie.

Pentru că micuța prințesă decide singură când trebuie să se culce, dacă vrea să se spele pe dinți sau ce vrea să mănânce. Dacă cineva îi spune “NU”, își ține respirația până când se înroșește și apoi începe să țipe.  Părinții regali, copleșiți, o lasă pe prințesă să facă ce vrea, iar dorințele ei cresc pe zi ce trece.

Așa că lumea de la palat îi face toate mofturile. Oamenii de la curtea regelui sunt nevoiți să îmbrace caii în unicorni, pentru că Poruncița vrea să aibă unicorni în curte. Prințesa dorește să decidă și cum să fie vremea și vrea să vadă curcubeie de câte trei ori pe zi.

Nimeni nu îndrăznește să o contrazică și ea aude doar cât este de minunată și de grozavă.

La zilele ei de naștere, toți copiii din regat trebuie să vină la palat și să facă tot ce își imaginează Poruncița.

Zilele micuței răsfățate trec la fel, fără nicio supriză.

Nici nu este de mirare că într-o zi prințesa își dă seama că este plictisită. Totul este previzibil pentru că doar ea decide cum se întâmplă fiecare lucru în jurul ei.

Pleacă singură la o plimbare în natură și începe o aventură care îi va schimba viața. În timp ce traversează un râu, se întâlnește cu Paula, o fetiță care nu ascultă de poruncile ei, ba chiar o înfruntă. După o porție bună de râs, devin prietene.
Poruncița își dă seama că și alții pot avea idei interesante, dacă le dai voie să își spună părerea și că totul poate fi mult mai distractiv.

Copiii trec printr-o fază în care descoperă că au o voință proprie și încep să o “folosească”, testând limitele celor din jur. Este etapa viziunii egocentrice: copilul este centrul universului, în jurul căruia trebuie să se învârtă totul…
La un moment dat însă încep să realizeze că, de fapt, toată lumea are nevoi și idei. Se face astfel tranziția spre o viziune empatică a lumii, iar copiii învață să împartă, să respecte părerile altora și să își facă prieteni.
Să înțeleagă punct de vedere al celorlalți este un proces de învățare, care îl ajută pe copil să se adapteze la mediul extern.

Într-un mod foarte amuzant, Johanna Lindemann, cu ajutorul ilustrațiilor lui Astrid Henn, ne arată că un astfel de comportament dictatorial nu face pe nimeni fericit pe termen lung. Poruncița cea încăpățânată ajunge la concluzia că această îndărătnicire a ei are și dezavantaje. Când faci numai cum vrei tu, pierzi oportunități, iar lucrul acesta te împiedică să te bucuri de compania și de ideile altora.

Cartea a apărut la Editura Univers are 32 de pagini și este cartonată. Vârstă recomandată: 3-9 ani.