Cyber4Kids, campania certSIGN prin care Internetul devine mai prietenos pentru copii și cu mai multe soluții pentru adulți, și-a îndeplinit o jumătate din misiune.

Primele episoade au avut un real succes, ele abordând teme ca: Sfaturi privind jocurile mobile, Cum păstrăm în siguranță datele personale, Cum ne ferim de identitățile false on-line, Riscurile accesării link-urilor și site-urilor de pe Internet și Ce să postezi pe Internet pentru a nu regreta mai târziu.

Acțiunea se desfășoară în capitala Internetului, Cyber City, iar personajul principal este chiar copilul tău, un Super Cyber Erou, care va aduna pe parcursul campaniei o multitudine de ”obiecte magice”, care să-l ajute să crească în siguranță și să depășească toate obstacolele din mediul virtual.

Încă o serie de video-uri animate, create special pe placul celor mici, dar care să-i facă pe adulți să conștientizeze pericolele nevăzute din mediul on-line sunt pregătite pentru săptămânile ce urmează. În fiecare zi de luni se lansează câte un nou episod și odată cu acesta, o nouă super-putere poate fi însușită de către micii Cyber Eroi.

”Ne aflăm la jumătatea campaniei Cyber4Kids și am adunat în cele 4 săptămâni care s-au scurs foarte multe sfaturi prețioase de la ascultătorii Radio Guerrilla și de la copiii și părinții care au ne-au trimis mesaje pe rețelele de socializare. Suntem încântați de modul în care această acțiune a noastră și-a făcut loc printre știrile cu subiecte extrem de importante din ultima perioadă, ceea ce ne face să credem că lumea tratează foarte serios subiectul securității cibernetice, mai ales atunci când este vorba despre cei mai mici dintre utilizatorii de Internet.” – Adrian Floarea, CEO certSIGN

Iată și câteva sfaturi utile, care au fost prezentate în episoadele trecute:

Jocurile noi trebuie instalate împreună cu părinții

Datele personale: Nu oferi niciodată numele tău complet, data nașterii, adresa sau alte informații personale;

Prietenii on-line: Nu accepta cererile de prietenie și nu răspunde la mesajele și comentariile necunoscuților;

Viruși și programe periculoase: Nu da click pe orice link de pe Internet sau pe care îl primeşti, mai ales dacă este de la o persoană necunoscută;

Internetul nu uită: Nu posta pe Internet lucruri pe care nu le-ai spune sau face în viața reală

Cu toate că jocurile pe tabletă sau telefon fac parte din activitățile preferate ale copiilor, nu trebuie să uităm faptul că joaca în aer liber cu prietenii este cel mai bun remediu pentru plictiseală!

Aventurile din orașul super eroilor pot fi urmărite pe pagina Cyber4Kids și pe canalele de socializare certSIGN (YouTube, Facebook, Instagram, LinkedIN, Twitter).

Filmele sunt însoțite de ghiduri cu sfaturi pentru copii și părinți, care pot fi descărcate gratuit aici, iar filmele pot fi vizualizate accesând canalul de YouTube certSIGN


certSIGN, principalul producător și dezvoltator de soluții criptografice și servicii de încredere din România, furnizează servicii de încredere în conformitate cu cerințele Regulamentului eIDAS. Soluțiile sale sunt dezvoltate integral în România și proiectate special pentru necesitățile specifice mediului de business și pentru garantarea siguranței datelor personale. certSIGN te ajută să protejezi informațiile electronice, de la contracte și tranzacții online pană la informații salvate pe stațiile de lucru și servere, desfășurând proiecte în domeniul identității digitale, a semnăturilor electronice și securității cibernetice în 20 de țări.