Legea care permite accesul la terenurile de sport din curtea şcolii şi în afara programului este neconstituţională.

Curtea Constituţională a României a admis sesizarea Guvernului şi a stabilit că este neconstituţional proiectul de lege prin se permite folosirea gratuită a terenurilor de sport din curtea şcolii şi în afara orelor de program.

În România, este neconstituțional să te joci în curtea școlii, în afara programului

„Curtea școlii este locul unde, după ore sau în vacanțe, au crescut generații întregi de copii. Aici am alergat, aici am învățat să batem mingea și tot aici am descoperit foarte multe jocuri. Curtea școlii este locul unde părinții ne lăsau să petrecem ore în șir, știindu-ne în siguranță și aproape de casă. Mulți dintre noi, adulții de azi, am prins aici gustul și pasiunea pentru mișcare și sport. Astăzi, pe terenul de sport din curtea școlii se pune lacătul după program. Nimeni nu mai știe exact când a început asta. Nimeni nu știe de ce. Deși nu există o lege în acest sens, cu timpul, autoritățile locale au decis că un lacăt e mai comod și mai ieftin”, se arată într-un manifest inițiat de deputatul USR Tudor Pop, președintele Comisiei de Tineret și Sport.

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a anunţat, miercuri, că va redepune, alături de deputatul Tudor Rareş Pop, proiectul care permite folosirea gratuită a terenurilor de sport din curtea şcolii şi în afara orelor de program.

Nicolae Ciucă a învins. Suferă milioane de copii. Dar pentru el nu contează asta. CCR a declarat neconstituţională legea USR care deschide curţile şcolilor şi oferă copiilor şansa de a se juca într-un mediu sigur. Deşi proiectul a fost votat de toate partidele, premierul Nicolae Ciucă a atacat legea la CCR. De ce a făcut asta? De ce ai vrea să vezi în continuare copiii jucându-se printre maşini, în locuri periculoase, nu în spaţiile amenajate din şcoli care stau închise? (…) Alături de Tudor Rares Pop – deputat USR, vom redepune proiectul”, a scris Moşteanu, pe Facebook.

În România unul din patru copii este obez 

În ceea ce privește sportul în România, în cazul copiilor, datele nu sunt îmbucurătoare. Elevii de gimnaziu au maximum două ore de sport pe săptămână, iar cei de la liceu una singură, de cele mai multe ori, spre finalul programului. Organizația Mondială a Sănătății(OMS) menționează că, în România unul din patru copii este obez sau supraponderal din cauza lipsei de mișcare.