Avocat Alina Roșca, dublu licențiată în Drept, atât în România, cât și în Anglia, informează părinții copiilor preșcolari și școlari din România că pot răspunde cu închisoare sau amendă penală în cazul în care aleg nejustificat să nu-și ducă copiii la unitățile de învățământ la care sunt înscriși. 

În articolul 16 din Legea Educației se specifică faptul ca învățământul general obligatoriu este de 10 clase și cuprinde învățământul primar și cel gimnazial. Același articol din legislație specifică și faptul că grupa mare, din cadrul instituției pentru educarea copiilor între 3 și 6 ani, este obligatorie din acest an, grupa mijlocie va fi obligatorie din 2023 și grupa mică va fi și ea obligatorie din anul 2030. Astfel, atragem atenția faptului că retragerea copilului din învățământul general obligatoriu (incluzând grupa mare din cadrul instituției pentru educarea copiilor între 3 și 6 ani) poate atrage după sine sancțiuni de ordin penal pentru săvârșirea infracțiunii de împiedicare a accesului la învățământul general obligatoriu, prevăzută de art. 380 din Codul Penal și sancționată cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă penală”, subliniază avocatul Alina Roșca, de la Roșca Law Office în urma multor întrebări primite de la părinți în perioada premergătoare începerii anului școlar.

“Excepție de la aceste prevederi sunt cazurile prevăzute expres în Ordinul pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățătmânt în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.”, adaugă avocatul.

Avocatii spun insa ca in procesul de evaluare a reintegrarii copiilor in procesul de invatamant, parintii ar trebui sa tina seama si de rigorile legii, nu numai de temerile si ingrijorarile cu privire la sanatate: “Am primit sute de intrebari din partea parintilor cu privire la variantele legale pe care le au la indemana pentru a-si proteja copiii fara insa a le afecta accesul la invatamant. Fiecare parinte face tot ce crede ca este mai bine pentru copilul lui, insa ii avertizam pe toti ca din punct de vedere legal doar inghetarea anului scolar este o varianta admisa de tinere a copilului departe de scoala sau gradinita. Mai precis, in Romania, multe absente nemotivate si nejustificate pot duce la exmatricularea copilului, invatamantul online se poate face doar acolo unde institutia permite acest tip de invatare, iar sistemul homeschool-ing nu este unul recunoscut la noi in tara.”, explica avocat Alina Rosca care aduce insa in discutie o bresa legala pe care invatamantul la distanta o poate avea in Romania. 

Conform art. 32 din Constitutie, dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare, ceea ce reprezinta primul indiciu al nelegalitatii si imposibilitatii educarii copilului in sistemul numit homeschooling. 

“Chiar daca scolile romanesti, la nivel preuniversitar nu au si optiunea de invatamant la distanta (doar pentru cazurile in care se impune acest lucru si nu in cazul in care parintele doreste nemotivat aceasta optiune), parintele poate opta pentru scolile din straintate care au licenta internationala pentru invatamant la distanta, online si prin corespondenta. Asa numitele „scoli-umbrela” accepta si copiii de nationalitate romana si acorda – din punct de vedere legal si academic – foaie matricola si diplome la final de ciclu de invatamant. Parintele este astfel „acoperit”, iar copilul beneficiaza de documente oficiale de absolvire”, dezvaluie avocatul Alina Rosca una dintre variantele posibile de invatamant acasa.

“Desi nu mai avem controversata declaratie pe proprie raspundere a parintelui ce trebuia predata in ziua de incepere a cursurilor, totusi parintii ar trebui sa fie responsabili si sa nu trimita la scoala copilul care ar putea fi infectat sau prezinta simptome ingrijoratoare. In acest sens, parintii trebuie sa evalueze zilnic temperatura si starea de sanatate a copilului si sa fie oricand pregatiti sa isi ia copilul de la scoala la cel mai mic semn de aparitie a unuia dintre simptomele posibile de Covid, oricat de inofensive ar parea sau oricat de uzuale erau ele inainte de instaurarea pandemiei.”, subliniaza avocat Alina Rosca.

Din punct de vedere legal, raspunderea pentru raspandirea virusului Covid 19 in randul elevilor poate fi a institutiei de invatamant, dar si a parintilor, chiar daca ei nu mai au de completat declaratia pe proprie: “Desi parintele nu mai este raspunzator direct pentru declaratiile sale, trebuie luat in calcul faptul ca, daca in cadrul anchetei epidemiologice se demonstreaza ca a avut in familie sau in imediata apropriere un caz de infectare cu virusul COVID 19, raspunderea nu mai poate fi evitata. In acelasi timp, daca se dovedeste ca un copil a contactat acest virus la scoala si parintele nu a fost informat despre faptul ca exista un caz confirmat in scoala sau regurile de igena nu au fost respectate, iar clasa si chiar scoala nu a fost inchisa pentru acest motiv, atunci raspunderea revine directorului scolii, cadrului medical (daca exista) si a celorlalte persoane care au atributii de prevenire a raspandirii virusului.”, avertizeaza avocatul Alina Rosca.