Jason, un elev de 9 ani din Austria, a devenit viral în mediul online după ce o fotografie în care apare a făcut înconjurul lumii.

În imaginea postată ep rețelele de socializare, Jason este fotografiat în timp ce se află în curtea școlii și stă pe un scaun, afară în frig, la minus 1 grad Celsius. Potrivit informațiilor apărute în presa din Austria, el se afla acolo pentru că nu a fost primit în școală, pe motiv că nu poartă mască, iar clasa lui avea test.

Reprezentanții școlii gimnaziale din Voitsberg, unde învață Jason, au afirmat că decizia de a sta în frig și a da testul a apariținut în totalitate părinților băiatului, care au insistat ca el să suțină examenul care a durat 15 minute.

După cum au mai spus reprezentanții școlii, aceasta a fost o soluție de compromis, deoarece băiatul era scutit medical de la purtarea măștii, însă certificatul nu intrase încă în posesia reprezentanților instituției în care Jason învață.

„Participarea elevului la test a fost voluntară: școala nu l-a obligat pe copil să susțină testarea care a durat aproximativ 15 minute” a spus Direcția de Educație din Stiria, al doilea land ca suprafață din Austria.

Familia lui Jason, prin avocatul lor, a afirmat că a dat în judecată conducerea școlii, pentru neglijență și că directorul instituției este de vină pentru această abatere gravă. Mai mult decât atât, avocatul a spus că familia a dorit ca Jason să dea testul, însă nu în aceste condiții.