Cântăreața de muzică populară Irina Loghin, 84 de ani, este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Cu o carieră de succes, celebra artistă și-a amintit, într-un interviu recent, despre perioada grea prin care a trecut când a fost însărcinată. 

Artista a povestit că a trecut printr-un adevărat chin. Abia la 36 de ani a reușit să rămână însărcinată, când a aflat de fapt că are o trompă înfundată și de aceea nu se întâmpla minunea. 

"Pe Ciprian l-am făcut la 36 de ani, nu mi-l dădea Dumnezeu până atunci. Am aflat la Târgu Mureș de un profesor bun și m-am dus la un control să văd ce se întâmplă, care e motivul pentru care nu rămân însărcinată.

Și am aflat că aveam o trompă înfundată și din cauza asta nu devenisem mamă atâția ani. La o lună de zile după ce mi-a dat un tratament, am rămas cu Ciprian. Iar Irinuca a venit nepregătită.”, a mărturisit artista pentru demamici.ro. 

"Am avut ambele sarcini toxice"

Irina Loghin a povestit că primele luni de sarcină au fost un adevărat coșmar pentru ea. Ajunsese piele și os, iar când vedea o anumită culoare pur și simplu i se făcea rău imediat. 

„Nu suportam mirosurile puternice, să nu se dea nimeni cu parfum. Dar culmea, știți ce mă încânta? Îmi aduc aminte că mergeam în urma mașinilor și miroseam fumul de pe țeava de eșapament.  Am avut ambele sarcini toxice. Primele patru luni au fost cele mai grele. Când a început să miște sarcina, mi-am mai revenit, parcă nu mai eram nici gravidă. Eram piele și os, nu mâncam nimic. Am întrerupt și cântatul.”

Iar când vedeam culoarea roșie, vomam și până cădeam din genunchi și nu știam de ce. Aveam acolo, unde dormeam, niște pantaloni roșii. Și cum mă trezeam, îi vedeam. Și mă lua imediat greața.

M-am dus la medic și m-a întrebat: Doamnă, ați suportat culorile? Ce culori suportați?

Domnule doctor, am observat că atunci când mă uit dimineața la niște pantaloni roșii pe care îi am la vedere, parcă mă apucă greața.

Mi-a spus doctorul să-i dau la o parte, să nu mă mai uit la ei și nu am mai avut probleme”, a dezvăluit artista pentru sursa citată.