Sarcina se apropie de sfârșit, săptămânile au trecut ca prin farmec, iar momentul în care îți vei strânge puiul în brațe este mai aproape ca oricând. 

 

În cazul în care ai trecut de 32 de săptămâni de sarcină, poți să iei în calcul realizarea unei liste cu lucrurile care îți vor fi de folos în maternitate. 

În felul acesta, ai timp suficient să modifici conținutul listei pană în momentul în care bebelușul își dorește să vină pe lume. Important este ca tu să fii pregătită în cazul în care micuțul dă semne de nerăbdare și este nevoie să o pornești spre maternitate mai devreme decât estimasei. 

Atunci când începi organizarea bagajului, îți recomandăm să ai în vedere că îți vei petrece în spital doar câteva zile. În principiu, dacă naști natural, internarea durează 3 zile, iar în cazul în care este necesară operația de cezariană, poți petrece 5 zile în maternitate. 

În cazul în care naști într-o unitate privată, bagajul pentru maternitate se micșorează considerabil. Cele mai multe maternități private asigură necesarul atât pentru bebeluș, cât și pentru proaspăta mămică. 

Pentru confortul tău, poți să iei totuși cu tine telefonul, încărcătorul, tableta, căști, o carte sau orice alt obiect care să te ajute să te simți în largul tău. 

Lucrurile se schimbă însă atunci când urmează să naști la stat. Vezi mai jos câteva dintre recomandările noastre pentru bagajul pe care o viitoare mămică trebuie să îl aibă atunci când urmează să nască la un spital de stat. 

Acte necesare pentru internare: 

  • Carte de indentitate / Buletin
  • Dosarul cu investigații, analizele și ecografiile realizate în timpul consultațiilor prenatale
  • Adeverința de salariat. 

Pentru igienă:

  • Prosoape (pentru față și corp)
  • Tampoane pentru sâni
  • Absorbante igienice speciale pentru lăuzie
  • Lenjerie intimă de unică folosință
  • Cremă pentru mameloane
  • Șervețele umede
  • Gel dezinfectant
  • Articole de igienă personală (săpun, gel de duș, șampon, pastă și periuță de dinți, pieptene, deodorant, cremă de față și corp, balsam de buze, elastice de par, perie de par, hârtie igienică).

Pentru confortul tău:

  • Telefon mobil și încărcător
  • Căști
  • Cărți
  • Pompa de sân
  • Pernă. 

Articole vestimentare:  

  • Cămăși de noapte cu deschidere în față, foarte utile atunci când vei alăpta
  • Sutien special pentru alăptare
  • Un halat și șosete groase, în cazul în care naști în sezonul rece
  • Papuci comozi, de preferat din cauciuc pentru a putea intra în baie cu ei fără riscul de a te uda
  • Haine pentru ieșirea din spital
  • Lenjerie intimă din bumbac.

Pentru bebeluș:

  • Scutece pentru nou născuți
  • Sevețele umede pentru nou născuți
  • Șampon și gel de duș pentru nou-născuți
  • Ser fiziologic, ambalat în doze unice și comprese sterile
  • Betadină
  • Cremă împotriva erupțiilor, iritațiilor, urticariilor provocate de scutec
  • Haine din bumbac.

Indicat ar fi să nu pui în bagajul pentru maternitate bijuterii sau alte obiecte de valoare. Nici medicamentele sau vitaminele nu ar trebui să își găsească locul în geanta pe care o vei lua cu tine la spital.