Un studiu recent arată cât de periculoase sunt jocurile video.

Experții de la Universitatea Stanford au realizat un studiu pe 3.000 de studenți ai prestigioasei unități de învățământ și au concluzionat că jocurile pe calculator produc dependență. Mai mult decât atât, unul din 20 de studenți are tulburări emoționale pentru că se joacă prea mult, scrie MedicalXpress.

Una dintre primele simptome care apar la persoanele afectate de dependența de jocuri pe calculator este lipsa de atenție. De asemenea, incapacitatea de concentrare și oboseala constantă sunt și ele manifestări întâlnite în cazul tinerilor dependenți de joacurile video.

Totodată, cei care petrec prea mult timp în mediul virtual ajung să nu mai aibă decât rare interacțiuni cu ceilalți și să piardă din vedere activități importante, precum prezența la cursuri sau punctualitatea la locul de muncă.

„La fel ca în cazul oricărei dependențe, jocurile video provoacă tulburări în viața de zi cu zi: te joci până târziu în noapte și apoi ai dificultăți în a te trezi dimineața penru a merge la cursuri sau la job”, a explicat autorul studiului, dr. Maurice Ohayon, director al Centrului de Cercetare a Somnului de la Universitatea Stanford.

Asociația Americană de Psihiatrie a hotărât, în 2013, să includă tulburarea determinată de jocurile pe internet ca diagnostic oficial în manualul de diagnostic, mai ales că în unele cazuri se ajunge la stări depresive și tendințe suicidale.

Totuși, experții au vorbit și despre avantajele interacțiunii moderate cu mediul online. Jocurile video pot fi o modalitate de socializare și îi pot ajuta pe tineri să învețe mai ușor o limbă străină, prin conversație. Totodată, ele pot ajuta la dezvoltarea ateției distributive și la coordonare. Cheia este să ne jucăm cu moderație.

Sursă foto: Shutterstock


Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro: