Cum răspundem când copilul spune NU POT!

„Nu pot să-mi leg șireturile”, “nu pot să-mi pun bluza”, „nu pot să țin creionul”. Probabil că auzi des NU POT de la copilul tău și lucrul acesta poate fi frustrant pentru un părinte. Te întrebi dacă nu ceri prea mult de la el. 

Pentru urechile unui adult, „Nu pot” poate sună ca o înfrângere și poate te gândești că cel mic are a deja probleme cu stima de sine. Chiar dacă are numai 4 ani. 

Te scoate din minți când spune această formulă, atunci când vorbește despre acțiuni pe care le-a făcut de zeci de ori și pe care tu știi că le poate face fără probleme.

De ce spun copiii NU POT, chiar și atunci când de fapt pot, am vorbit cu Adriana Mitu, psiholog, terapeut integrativ și autor de cărți terapeutice. Adriana Mitu lucrează deopotrivă cu adulții și copiii, sprijinindu-i să își activeze resursele interioare, să găsească echilibrul emoțional și să creeze relații sănătoase.

Adriana este fondatoarea Centrului EDUC, unde construiște programe pentru dezvoltarea psiho-emoțională. Adriana Mitu susţine proiecte cu impact social, precum conștientizarea la nivel național a fenomenului de bullying, având ca misiune să contribuie la înțelegerea și promovarea importanței sănătății mintale ca factor-cheie în viața oamenilor, fie ei copii, adolescenți sau adulți.

Citește și articolul despre recomandarea noastră - Cartea depici: “Micuța Alexia și nu-poții ei” de Adriana Mitu 

• De ce spun copii NU POT? 

Am auzit măcar o dată, în copilărie, expresia: “poți, dar nu vrei”. Iar dacă ne amintim cum era pentru noi atunci, copii fiind, cu siguranță ne amintim sentimentul de frustrare pentru lipsa de resurse și faptulcă nu știam exact de ce nu putem. 

Acest “NU POT!” care apare în viața copiilor (și a noastră, a adulților) poate avea mai multe mesaje în spate. Poate spune: “vreau să simt că ești aici pentru a-mi oferis prijinul”, “nu cred că sunt capabil să fac lucrul acesta”, “nu am încredere în mine, pentru că primesc deseori mesajul că sunt neîndemânatic/ă, nepriceput/ă”.

Așa că primul lucru este să-i invit pe părinți să-șia dreseze întrebarea: “Care este mesajul copilului din spatele acestui NU POT?”

Cauzele pot fi multiple și diferite, de la o situație la alta. Poate fi vorba despre un copil pentru care adulții fac lucrurile în locul lui mul tpeste vârsta la care le poate face singur sau un copil care simte că nu primește atenția și sprijinul părinților pentru că aceștia se confruntă la rândullor cu stres, cu dificultăți emoționale. Ori poate este un copil care are un frate mai mic și simte că părintele, în special mama, se ocupă de nevoile acestuia și observă cum face lucruri pentru fratele său. Așa cum spuneam, fiecare situație este unică, iar părintele are nevoie să se transforme într-un detectiv care adună dovezi pentru a elucida“misterul”.

• Este o perioadă anume când apare această expresie?

Poate apărea mai devreme sau mai târziu în viața copilului, nu este conectată neapărat cu perioadalui NU, acea etapă în jurul vârstei de doi-trei ani, când copilul refuză frecvent pentru că este în momentul în care începe să-și formeze o identitate separat de părinte. 

Mai important este să ne adresăm întrebările: “Când a apărut această etapă? S-a schimbat ceva în viața copilului în ultima vreme?” Și să observăm dacă este o etapă care persistă timp îndelungat. Copiii pot avea scurte perioade în care dezvoltă anumite comportamente, pe care apoi le depășesc natural. Însă dacă acest “nu pot!” persistă și chiar se amplifică, este momentul în care părintele are nevoie să se orienteze spre identificarea unor soluții pentru a-l ajuta pe copil. 

• Fac părinții ceva greșit? Îi ajută preamult și prea repede pe copii?

Nu neapărat prea mult și prea repede, poate fi și prea puțin. Întotdeauna extremele creează dezechilibre în copii, însă nu doar acestea. Să avem în vedere și temperamentu lcopilului, care este înnăscut, iar copilul are anumite trăsături. Spre exemplu este nativ mai orientat spre explorare sau mai precaut, este mai deschis la experiențe noi sau este genul care are nevoie de un timp mai mare de acomodare. 

Mai apoi săexplorăm dacă cel mic aude din partea noastră deseori mesaje precum: “nu poți, nu ai voie, nu trebuie, nu știi tu”. Pentru că toate aceste mesaje contribuie la dezvoltarea imaginii sale de sine și mai departe a încrederii în sine. 

Și nu în ultimul rând să ne întrebăm noi unde anume nu putem înviețile noastre, unde spunem sau credem că nu putem. Copilul preia la nivel emoțional toate aceste mesaje, chiar și cele nespuse niciodată de părinți și le pune în scenă pentru ca părinții să le poată vedea și să dea atenție propriului copil interior. Evident că acest proces al copilului nu este  unul conștient, voit.

• Cum îi încurajăm să aibă încredere în ei? 

Este foarte mult de povesti taici, dar mă voi rezuma la câteva lucruri practice. 

În primul rând cum ne adresăm noi copiilor, mesajele pe care le transmitem vor deveni vocea lor interioară. Așa că este important să observăm cum vorbim cu ei. În al doilea rând să observăm cum vorbim noi cu noi și cu cei din jurul nostru și să ne analizăm încrederea în forțele proprii. 

Mai apoi să-I încurajăm pecopil să se autoevalueze și autoaprecieze, prin întrebări deschise precum: “Cum ți-a venit ideea aceasta? Cum ai găsit soluția? Tu cepărere ai despre …? Cum te-ai simțit când ai reușit să…?”.

Și nu în ultimul rând, când vorbim cu ei să evităm laudele goale, lipsite de conținut, ca: “Bravo! Extraordinar! Excepțional!”. Să le înlocuim cu reflecții verbale referitoare la efortul depus: “Pare că ai muncit mult să tai cu foarfeca! Te-ai străduit să le așezi drept și aireușit!”. Vorbind despre efort, nu despre rezultat (care poates au nu să fie unu lreușit), îi ajutăm pe cei mici să fie dispuși să încerce iar și iar, până când vor reuși. Pentru că învățarea este o călătorie, nu o destinație. 

4 modalități prin care îl poți încuraja pe cel mic.

1. Luați o pauză

O metodă rapidă să-l ajuți este să ia o pauză de la sarcina frustrantă. Spune-i o poveste sau jucați-vă cu mingea, orice nu presupune efort și îi face plăcere. Acest lucru îl va ajuta să se calmeze și mintea lui va fi proaspătă când va reveni la sarcina inițială.

2. Concentrează-te asupra efortului și nu asupra rezultatului

Recunoașterea efortului mai degrabă decât a rezultatului va oferi copiilor încredere să încerce lucrurile fără a avea nevoie de laude pentru rezultatul final. De exemplu, dacă copilul tău încearcă să spună literele, dar nu poate trece de litera H, poți să îi spuni calm „văd că ai spus literele a, b, c, d, e, și f, g.” Această abordare arată că sunteți atenți la eforturile lor fără a aștepta neapărat rezultatul.

3. Fii atent la ce și cum îi ceri

Gândește-te la tot ce îi ceri copilului să facă și la toate interdicțiile. Aceste cereri pot fi copleșitoare pentru cel mic și îl pot face să se oprească și duc la apariția declarației NU POT. 

4. Îmbrățișează-l

Este posibil ca cel mic să răspundă cu NU POT la stresul cotidian. Întreabă-l „ce pot face ca să te simți mai încrezător?”, îl va ajuta pe copil  schimbe în timp „nu pot” în „POT!”

Foto: https://www.freepik.com/