Reader’s Digest a publicat o serie de concluzii trase de experții în genetică de la Centrul Medical Wexner din cadrul Universității de stat din Ohio.

Chiar știința moștenirii genetice este extrem de complicată, experții au reușit să identifice câteva informații privind moștenirile transmise genetic de la mamă către copil.

Astfel, copiii moștenesc de la mame o serie de cinci trăsături:

Capacitate de a slăbi – un studiu publicat de Nature Communications arată că oamenii moștenesc de la mamă grăsimea bună, care crește metabolismul și ajută la menținerea unei greutăți optime.

Ridurile de expresie – un studiu publicat in revista Nature arată că, deși îmbătrânirea pielii este cauzată în general de factori de mediu, fumat sau o dietă nesănătoasă, o parte din acest proces este moștenit de la mamele noastre.

Starea de spirit – acest lucru se aplică mai ales de la mame la fiice, prin sistemul conticolimbic din creier, care controlează starea emoțională și are un rol impotant în tulburările de dispoziție.

Capacitatea de concentrare – potrivit unui studiu publicat în JAMA Psychiatry, dacă mamele au niveluri scăzute de serotonină, atunci copiii au șanse mai mari să dezvolte hiperactivitate sau deficit de atenție.

Memoria – studii recente arată că riscul apariției Alzheimerului crește dacă în familie au existat persoane cu această boală, iar riscul genetic provine în principal de la mame.

Sursă foto: Shutterstock


Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro: