Beneficiile alăptării pentru nou născuți au fost amplu dezbătute de-a lungul anilor, însă se pare că hrănirea la sân a copilului este o mană cerească și pentru mame. Un studiu realizat de cercetători din Austria pe 1,2 milioane de femei arată că alăptarea le poate feri pe acestea de boli grave, care pot chiar să le amenințe viața.

Femeile care alăptează sau au alăptat au un risc cu 14% mai mic de a dezvolta boli cardiace, în timp ce pericolul de a suferi în viitor un atac vascular cerebral scade cu 12%.

Cercetătorii austrieci susțin, în urma studiului, că alăptarea este un adevărat „balsam” pentru sănătatea femeilor. Aceștia nu au furnizat date suplimentare, precum cât timp este indicat să alăptezi un bebeluș, însă Organizația Mondială a Sănătății a sfătuit în repetate rânduri femeile să își hrănească la sân copiii măcar până la vârsta de 6 luni, pentru a le întări sistemul imunitar.

Mecanismul prin care riscurile pentru sănătatea femeilor sunt reduse de alăptare nu a fost încă identificat și probabil va face obiectul unor cercetări viitoare. Dr. Peter Willeit, coordonatorul studiului, a declarat, însă, că speră ca mai multe femei să înceapă sau să continue să alăpteze cât mai mult copiii, datorită concluziilor acestei cercetări.

Dr. Willeit, epidemiolog la Universitatea de Medicină din Innsbruck, a subliniat, tototdată, necesitatea ca societatea să le „încurajeze și susțină” mai mult pe femei, prin crearea unor spații de lucru care să le permită să își alăpteze copiii dacă aleg să se întoarcă la serviciu înainte de înțărcarea bebelușilor.

Pregătirea pentru alăptare începe încă din timpul sarcinii

Pentru bebeluși alăptarea este nu doar o sursă de hrană, ci și modalitatea principală de a-și dezvolta sistemul imunitar. Studiile arată că micuții hrăniți la sân au o rată mai mică de infecții respiratorii, digestive și ale urechii. Anterior, alte studii au arătat că femeile care alăptează prezintă un risc scăzut de diabet, cancer ovarian și mamar.

Din păcate multe femei renunță, însă, la alăptare, fie din cauza durerilor, fie pentru că laptele nu este secretat suficient, iar bebelușii au nevoie de un supliment de lapte formulă. Totuși, alăptarea rămâne cel mai natural și firesc lucru pe care îl poate face o femeie pentru bebelușul ei, dar și modalitatea prin care între ei doi se va crea o conexiune deosebită.

Aparent simplu, procesul alăptării poate fi pregătit chiar din timpul sarcinii, pentru a te asigura că totul va decurge ca la carte când vei pune bebelușul la sân. Puteți apela la un consultant în alăptare, care vă va învăța cum să transformați această experiență în una minunată.

Pentru multe femei alăptarea este un proces dureros și neplăcut, iar pentru bebelușii lor unul frustrant, de cele mai multe ori pentru că poziția de hrănire este incorectă, iar cei mici nu reușesc să se atașeze corect. Informați-vă cât de mult puteți pe acest subiect și cumpărați din timp toate articolele necesare: pompa de sân, sutiene speciale pentru alăptare, tampoane de sâni și, eventual, chiar mameloane din silicon ce pot fi de mare ajutor, mai ales pentru femeile cu mameloane plate sau ombilicate.