Tori Spelling trăiește un adevărat coșmar alături de copiii ei din cauza mucegaiului pe care îl au acasă. Copiii au avut multe probleme de sănătate, iar actrița i-a dus de mai multe ori la urgențe în ultimele luni.

Vedeta și-a dus din nou copiii la urgențe săptămâna aceasta și a împărtășit fotografii cu situația. Actrița a spus că copiii, care au vârste cuprinse între șase și 16 ani, s-au confruntat timp de câteva luni cu o "spirală continuă de boală", până când au descoperit că mucegaiul este vinovat.

"Obișnuiam să cred că asta se întâmplă când ai copii mici la școală. Aceștia aduc în permanență boli acasă. Dar când s-a ajuns la punctul în care petreceau mai mult timp bolnavi decât la școală, a trebuit să ne uităm la ce se întâmplă", spune Tori Spelling.

În ultimele luni, copiii ei au suferit de infecții respiratorii aproape constante, simptome extreme asemănătoare alergiilor, erupții cutanate și migrene.

Fiul ei cel mare, Liam, în vârstă de 16 ani, a fost diagnosticat săptămâna aceasta cu angină streptococică. În decembrie, fiul ei cel mic, Beau, în vârstă de 6 ani, a lipsit o lună de la școală. În ianuarie, fiica ei Stella, în vârstă de 14 ani, a fost spitalizată cu o migrenă hemiplegică. Una peste alta până când au descoperit că cauza este aproape sigur mucegaiul. Spelling a spus deja că va părăsi casa cât mai curând posibil.