Toate școlile din Marea Britanie au implementat măsuri de protecție împotriva noului coronavirus.

Excepție nu face nici școala la care merg Prințesa Charlotte (5 ani) și Prințul George (7 ani). Chiar dacă sunt membri ai Casei Regale Britanice, cei doi sunt în general tratați ca orice alt elev. Totuși, anul acesta familia regală încalcă o regulă pe care ceilalți copii sunt obligați să o respecte, scrie Express.co.uk.

În condițiile pandemiei, prestigioasa școală, la care taxele sunt cuprinse între 6.677 și 7.520 lire sterline, a implementat ca măsură de protecție regula ca părinții să nu mai intre în uniatea școlară alături de copiii lor.

Totuși, Charlotte și George sunt aduși mereu de cineva și chiar intră cu mașina în curtea școlii.

Explicația acestei situații este că cei doi membri ai Casei Regale trebuie să fie mereu însoțiți de personalul de securitate, pentru a intra în siguranță în incinta unității de învățământ.

Sursă foto: Instagram @kensingtonroyal


Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro: