Sarcina este, cu toate greutăţile ei, una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa unei femei. Unele aleg să îşi afişeze cu mândrie burticile în haine mulate şi colorate, altele se străduiesc să le ascundă cât mai bine cu ajutorul unor ţinute lejere. Există, însă, şi femei despre care nimeni nu ar putea crede că sunt însărcinate, ci, poate, puţin balonate! Este şi cazul unei tinere de 21 de ani din Scoţia, care, deşi ar trebui să nască în februarie 2022, arată de parcă nici nu ar fi gravidă; iar asta a transformat-o în ţinta unor răutăţi teribile în online şi în offline.

Brooke Barclay este din Edinburgh şi bucuria aducerii pe lume a celui de-al doilea copil i-a fost umbrită de o mulţime de comentarii răutăcioase cauzate de faptul că burtica ei este aproape invizibilă.

Brooke este foarte populară pe Tik Tok, unde a postat mai multe filmuleţe cu burtica sa de gravidă. În timp ce mulţi au felicitat-o, au fost destui cei care au aruncat cu critici şi acuzaţii că s-ar înfometa şi pe ea, şi pe bebeluş pentru a se putea lăuda, astfel, cu o siluetă neobişnuită pentru o femeie însărcinată.

La 16 săptămâni de sarcină, abdomentul său era în continuare plat, iar la 32 de săptămâni de sarcină burtica sa nu arăta nici pe departe cum ar fi fost de aşteptat.

"Secretul" burticii de gravidă aproape invizibile

Cauza abdomenului său foarte puţin proeminent, deşi se apropie de termen, este faptul că are uter retrovers, particularitate care îl face să fie înclinat spre coloana vertebrala, nu spre faţă, cum se întâmplă la majoritatea femeilor.

@brookebarclay Counting down the weeks ???? #fyp #viral #HONOR50duet #SpotifyWrapped #30weekspregnant #babyboy #pregnancy #ThatNewLookFeeling ♬ 오리지널 사운드 - 루아 LuA

De altfel, Brooke a avut o burtică destul de mică şi la prima sarcină, şi cu toate acestea a adus pe lume un băieţel 3,6 kg.

"Abia aşteptăm să ne cunoaştem băieţelul. A fost o sarcină sănătoasă, dar dificilă, cu greţuri matinale constante, pe toată perioada, cu multe dureri de spate şi cu arsuri. Burtica mea nu se vedea şi nimeni de la serviciu nu mă credea că sunt însărcinată", povesteşte Brooke, care a lucrat ca asistentă în cadrul unui centru de testare pentru COVID-19.

"Am înţeles că şi pentru că sunt înaltă şi am trunchiul mai lung, copilul are mai mult spaţiu. Dar motivul principal este că am uter retrovers. Am aflat despre asta la prima sarcină, dar copilul nu este afectat deloc. Este o situaţie comună şi uneori unele femei nici nu par însărcinate până când intră în travaliu", a povestit tânăra.

Val de mesaje răutăcioase pe reţelele de socializare

Brooke a vrut să îşi împărtăşească bucuria şi cu cei care o urmăresc în mediul online, dar s-a trezit cu comentarii pline de răutate şi cu acuzaţii că s-ar înfometa sau că ar minţi că este însărcinată doar ca să atragă atenţia.

"Am postat un TikTok la 20 de săptămâni de sarcină, gândindu-mă că îl vor vedea prietenii şi familia. Dar după câteva săptămâni numărul de vizualizări a început să crească, la fel şi cel de comentarii. Am ajuns la 3.4 milioane de vizualizări, iar unii oameni au spus că minţeam sau că mă înfometez sau că purtam un corset pentru a împiedica burta să devină vizibilă”, a povestit Brooke.

“Mulţi s-au comportat ca şi cum îmi cunoşteau corpul mai bine decât mine şi mi-au spus că o să am un copil foarte mic. Nu m-au deranjat comentariile, pentru că ştiam că am un copil sănătos, care creştea normal. Aş vrea doar ca oamenii să nu mai judece imediat şi să înţeleagă că fiecare are un corp diferit", a completat tânăra, care abia aşteaptă să îşi ţină bebeluşul în braţe.