În vara anului 2020, Lili Sandu devenea mamă pentru prima dată, după ce aducea pe lume un băiețel perfect sănătos, de nota 10, care a fost botezat Thomas.

Recent, vedeta a postat pe rețelele de socializare un mesaj prin care spunea de ce întâmplare a avut parte într-o dimineață:

„Azi dimineață am trăit unul dintre momentele acelea de care am auzit înainte să devin mamă, iubirea supremă și necondiționată. După o noapte în care Thomas a fost super agitat și eu atât de doborâtă fizic încât să îl plimb așa cum îmi spunea mititelul de el. Ba mai mult, l-am și repezit de câteva ori spunându-i «Gata, treci la somn», într-un final a adormit în suspine, iar eu cu spatele la el. Azi dimineață s-a așezat in fata ușii de la baie, uitându-se la mine cum mă spălam pe dinți, zâmbind cu bunătate, ca un om matur, și mi-a spus «Mo (așa mă alintă el), să știi că eu te iubesc enooolm, dal enooolm, să știi». În momentul ăla am izbucnit în plâns și am regretat atât de mult tot comportamentul meu, de simțeam cum mi se frânge inima în bucăți… Și aș fi fost mulțumită nemărginit doar cu atât, cu vorbele alea, dar wait, there’s more. În timp ce plângeam, l-am luat în brațe și i-am spus că-mi pare atât de rău, iar el îmi pupa efectiv lacrimile și mă mângâia pe obraz: «Mami, o să tleaca, eu sunt aici». Ce lecție de bunătate și iubire de la o mână de omuleț! Mi-au dat lacrimile azi toată ziua, așa, din senin, doar când îmi aduceam aminte. Într-un supermarket cineva s-a oferit chiar să-mi aducă un șervețe”