Un fenomen îngrijorător se extinde în rândul copiilor infectați cu noul coronavirus în Marea Britanie.

The Guardian scrie că cel puțin 100 de copii sunt spitalizaţi săptămânal cu o boală gravă, care poate apărea la câteva săptămâni după ce au fost diagnosticați cu COVID-19.

Este vorba despre sindromul pediatric multisistem inflamator (PIMS) și provoacă erupţii cutanate, temperatură până la 40 de grade Celsius, tensiune arterială scăzută şi dureri abdominale, iar în cazurile grave simptomele sunt similare cu cele ale sindromului şocului toxic sau ale septicemiei.

Potrivit datelor oficiale, 75% dintre cei afectaţi sunt copii de culoare, de origine asiatică sau din minorităţi etnice.

Sindromul a apărut și în primul val al pandemiei, iar medicii au fost tentați să spună că este vorba despre boala Kawasaki, o afecţiune rară care afectează în principal bebeluşii şi sugarii.

Sursă foto: Shutterstock


Urmărește emisiunile tale preferate pe protvplus.ro: