Tulpina Omicron a coronavirusului i-a pus pe jar pe cercetători, iar creşterea numărului de spitalizări în rândul copiilor sub 5 ani diagnosticaţi cu Covid-19 i-a determinat pe medici să tragă un semnal de alarmă.

 

Recent Africa de Sud s-a confruntat cu un val de internări ale copiilor mai mici de 5 ani, după apariţi noii tuplini a coronavirusului, carea primit numele de Omicron. Până acum cei mici nu erau consideraţi o categorie de risc în pandemie, coronavirusul afectându-i mult mai puţin decât pe adulţi. Totuşi, un consilier medical din Africa de Sud a ţinut să explice cât de periculoasă este de fapt varianta Omicron pentru copiii mici şi ce îi face mai vulnerabili.

Despre Omicron se ştie deocamdată că se răspândeşte mult mai rapid decât alte tulpini ale SARS-CoV-2, iar copiii par şi ei să fie mai predispuşi la infectare decât până în prezent. Consilierul guvernamental sud-african Waasila Jassat, a semnalat o creştere bruscă a spitalizărilor de pacienţi cu Covid-19, mai ales în rândul copiilor cu vârste mai mici de 5 ani. Din punct de vedere statistic, cei mici sunt la fel de vulnerabili ca persoanele cu vârsta peste 60 de ani în prezent, potrivit spuselor specialistului.

"Am văzut până acum că epidemia deCovid nu i-a afectat puternic pe copii, nu am avut multe spitalizări. În timpul valului trei, însă, am asistat la mai multe internări ale copiilor cu vârstasub 5 ani şi a adolesceţilor cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani. Acum, la începutul celui de-al patrulea val, vedemo creştere bruscă a internărilor la toate categoriile de vârstă, dar mai ales la copiii mici, cu vârste sub 5 ani", a punctat Waasila Jassat.

Ce face tulpina Omicron mai periculoasă pentru copiii mici

Specialiştii se străduiesc să afle cât mai multe, într-un timp cât mai scurt, despre varianta Omicron. În prezent există date că motivul pentru care această tulpină este mai problematică şi pentru copiii mici din cauza unui "decalaj de imunitate", generat de lipsa posibilităţii de a-i vaccina şi pe copii.

În Africa de Sud, puţin peste 42 la sută dintre adulţi au făcut cel puţin o doză de vaccin împotriva SARS-CoV-2, potrivit datelor oficiale furnizate de autorităţi. Totuşi, posibilitatea de infectare pare ridicată şi în rândul personelor vaccinate.

Ministrul sud-african al Sănătăţii, Joe Phaahla, a subliniat că deşi varianta Omicron este mai infecţioasă, totuşi nu provoacă forme grave ale bolii.

"Dacă vă uitați la panta acestei creşteri puteţi vedea că suntem într-o creştere fără precedent a numărului de noi cazuri într-o perioadă foarte scurtă de timp. Această variantă este într-adevăr foarte infeczioasă, inclusiv în rândul persoanelor care au fost deja vaccinate”, a declarat ministrul sud-african al Sănătății.

Sursa foto: shutterstock.com