Unele diagnosticuri îți pot schimba viața, iar cântăreața Selena Gomez a simțit asta chiar pe propria ei piele.

Deși și-a început cariera ca actriță la vârsta de 10 ani, Selena Gomez a obținut recunoaștere la nivel mondial în calitate de cântăreață și compozitoare. Cu toate acestea, problemele fizice și emoționale cu care s-a confruntat în ultimii 10 ani i-au pus cariera în așteptare de mai multe ori.

După lansarea filmului My Mind & Me, un documentar în care femeia de afaceri americană povestește momentele negre prin care a trecut, o nouă dezvăluire a furat lumina reflectoarelor: motivul pentru care Selena Gomez nu a putut rămâne însărcinată.

Într-un interviu pentru Rolling Stone, Selena Gomez s-a deschis și a mărturisit că efectul medicamentelor pe care încă le ia pentru a-și trata tulburarea bipolară ar putea interfera cu visul ei de a deveni mamă.

Dar asta nu e tot, Gomez încearcă să accepte și faptul că transplantul de rinichi pe care l-a suferit în 2017 din cauza lupusului de care suferă are o durată de viață limitată. Așadar, există o afecțiune care nu i-ar permite Selenei Gomez să aibă copii, dar și o afecțiune autoimună care o face vulnerabilă.

Chiar dacă este conștientă că nu va putea face copii pe cale naturală, artista în vârstă de 30 ani spune că nu va renunța la visul de a deveni mamă. Ea a mărturisit că în considerare varianta de a adopta un copil.